In ciuda scepticilor, literatura romana contemporana o duce bine. Criza nu a afectat-o, ba dimpotriva. In 2010, scriam saptamina trecuta, trecind in revista volumele de poezie demne de atentie (repar o eroare: am uitat sa pomenesc aparitii bune si foarte bune semnate de V. Leac, Ion Zubascu, Gelu Vlasin), poezia a cunoscut o revenire spectaculoasa, dat fiind ca de citiva ani titlurile pe care sa fi pariat cu mina pe inima erau exceptii; din pacate, intre timp si critica literara s-a repliat si s-a obisnuit sa treaca cu vederea cartile de poezie, fiind mult mai interesata de roman sau de sintezele de critica si istorie literara. Acesta este adevarul: cu exceptia citorva critici specializati (Al. Cistelecan, in special), majoritatea exegetilor prefera alte genuri, mai populare, mai pe gustul publicului (nu adaug: larg); oricum, marile evenimente literare sint bifate de romane sau de studii academice, nimeni nu mai sta sa faca lobby pentru o placheta de versuri, oricit de buna ar fi. Poetului nu i se mai acorda un rol privilegiat in cetate, ba, am impresia, nici macar in cercul restrins al literatilor. Ei bine, sper ca 2010 sa fi contribuit la iesirea din aceasta criza a receptarii. Dar as fi nedrept daca nu as remarca faptul ca 2010 a fost si un an al prozei. Mai intii, dupa cum s-a mai observat, au revenit in prim-plan autori de la care se astepta de mult un roman, clasici in viata, intrati in manuale. Este vorba de Gabriela Adamesteanu si Ioan Grosan. Autoarea Diminetii pierdute a publicat un bun roman, Provizorat, care reia temele si procedeele mai vechilor sale carti. Nu numai ca personajul principal este Letitia Arcan, eroina primului roman al scriitoarei, acum maturizata, dar si tematic, si compozitional Provizoratulprelungeste Dimineata pierduta. Aceeasi bucla deschisa catre trecutul care apasa sau chiar condamna, aceeasi etajare a destinelor paralele, dar care