Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drapelul Indiei va ajunge pe Lună

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 24 octombrie 2008 ·

Autorităţile de la New Delhi au anunţat că vor trimite pe satelitul natural al Pămîntului o sondă spaţială în culorile drapelului naţional. Programul indian se numeşte Chandrayaan-1 şi poartă numele modulului lunar ce va fi transportat pe orbită de o rachetă purtătoare (PSLV). Lansarea este programată pentru azi, la ora 00.50 GMT, de la Centrul Spaţial Satish Dhawan di Shriharikota, o peninsulă din sud-estul Indiei situată la 90 de kilometri nord de Madras. Acest eveniment istoric se va desfăşura în mai multe etape: decolarea rachetei purtătoare, lansarea pe orbită a modulului Chandrayaan-1, la o distanţă de 385.000 de kilometri de Terra şi o serie de experienţe de observare în jurul Lunii şi pe suprafaţa ei, timp de doi ani de zile, care includ acţiuni de căutare a moleculelor de apă în solul lunar, a mineralelor şi a substanţelor chimice, în urma aselenizării unei sonde. Drapelul indian este pictat pe sondă. Cînd modulul spaţial va ajunge pe orbita lunară, la data de 8 noiembrie, la 100 de kilometri deasupra Lunii, sonda se va desprinde de modul şi va cădea pe solul lunar, a explicat Guru Prasad, purtătorul de cuvînt al Organizaţiei Indiene de Cercetări Spaţiale. În mod concret, niciun drapel cu trei benzi orizontale în culorile galben, alb şi verde, cu un cerc albastru în centru, nu va fi înfipt în solul lunar. India îşi va avea totuşi culorile naţionale prezente pe Lună, după SUA, Rusia şi Japonia. După Japonia şi China, India s-a înscris şi ea în cursa pentru cucerirea Lunii, prin această misiune. Anul trecut, China a lansat satelitul lunar Chang'e I, pe 24 octombrie, la puţin timp după lansarea sondei nipone Kaguya, pe 14 septembrie. În total, India doreşte să organizeze 60 de misiuni spaţiale pînă în 2013, inclusiv zboruri către Lună şi Marte. Agenţia indiană urmează să anunţe data primei misiuni spaţiale cu echipaj uman pînă la finele acestui an.

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 31 minute
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 3 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum o ora
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum 48 minute
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 2 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 4 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 3 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°