Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sex cu un „ex“: fascinaţia unei relaţii de iubire pierdute

Publicat in Adevarul, vineri 22 iulie 2011 ·

Mulţi adulţi ajung la un moment dat să viseze la reluarea unei legături cu o persoană pe care au iubit-o cândva. Unii chiar pun în practică acest vis. Fiecare om poartă în bagajul său sentimental amintirea vechilor iubiri. Unele foste relaţii nu îţi mai spun nimic, dar sunt şi altele care îţi trezesc nostalgii.

Există şi foşti iubiţi care, în realitate, nu sunt niciodată foşti, ci persoane cu care păstrezi relaţii de prietenie atât de apropiate încât nu este deloc exclus să continuaţi să împărţiţi acelaşi aşternut, chiar dacă, formal, fiecare îşi vede de viaţa lui. Astfel de relaţii apropiate cu un „ex" sunt din ce în ce mai frecvente în ultima vreme, iar celebrităţile par să dea tonul acestei noi mode. Cel mai recent exemplu este cel al frumoasei Pippa Middleton, sora prinţesei Kate a Marii Britanii, care, luna trecută, a plecat în vacanţă în Spania cu un fost iubit, în timp ce actualul a rămas la muncă, la Londra. În urmă cu două-trei decenii, o astfel de escapadă - inocentă, după cum asigură anturajul tinerei - ar fi stârnit un scandal de proporţii. În epoca în care trăim, însă, Pippa s-a ales doar cu câteva comentarii ironice.

Simplu şi comod

Dacă în lumea bună se poate, de ce n-ar putea şi oamenii de rând să trăiască atât de liber? Păţania recentă a bucureşteanului Adrian G. este un exemplu în acest sens. În vârstă de 35 de ani, Adrian este un tip bine făcut, expansiv şi foarte sociabil. După despărţirea de Mirela, cu care fusese împreună timp de trei ani, nu a reuşit încă să găsească o prietenă stabilă. Cum şi tânăra respectivă este tot în căutări, amândurora li s-a părut ceva firesc să plece într-un weekend la munte. „Beam o cafea ­într-un bar din Sinaia, când pe uşă intră doi colegi de-ai mei, soţ şi soţie. O cunoşteau, desigur, pe Mirela, de la diverse petreceri, şi ştiau că m-am despărţit de ea", povesteşte Adrian. „Le-a picat faţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proiect de lege USR adoptat de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

News.ro acum o ora
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum 57 minute
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 2 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 6 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 3 ore
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Noua centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acordul de mediu. Când va fi gata proiectul și câtă energie electrică va produce

Ziare.com acum o ora
Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Datorită capacităţii de producţie de 1.700 de MW, acest proiect este catalogat drep

Violențe în ISTANBUL /Zeci de protestatari ai opoziției, reținuți după confruntări cu forțele de ordine de 1 Mai

Gandul acum o ora
Zeci de protestatari ai opoziției au fost reținuți, miercuri, la Istanbul, după confruntări cu forțele de ordine produse cu ocazia manifestațiilor de 1 Mai, interzise de Administrația Recep Tayyip Erdogan. Peste 42.000 de membri ai forțelor de ordin

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°