Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamt: Pubele vandalizate de „gospodari“

Publicat in Adevarul, marți 15 septembrie 2009 ·

Oamenii legii susţin că au dat zeci de amenzi pentru depozitarea incorectă a deşeurilor în diverse zone din oraş. Pubelele în care trebuie să-şi depoziteze pietrenii deşeurile menajere sunt vizitate zilnic de gunoieri de ocazie. Oficialii operatorului de salubritate din oraş spun că este vorba de locuitori din zonele periferice ale oraşului, care ţin animale la curte şi care răscolesc prin gunoaiele depuse selectiv în căutare de mâncare pentru patrupede. „Această situaţie creează în primul rând un disconfort. Atunci când răscolesc gunoaiele e posibil să facă şi mizerie în jurul pubelelor", spune Ionel Ploaie, directorul general al societăţii Brantner Piatra Neamţ. Reprezentanţii pietrenilor vorbesc despre un adevărat fenomen, care tinde să ia amploare de la o zi la alta. „Vin hoarde întregi organizate – unii dimineaţa, alţii seara – care scot deşeurile din pubele, îşi iau ce le trebuie şi pleacă lăsând mizerie", declară Vasile Leonte, preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari din Piatra Neamţ. Gunoierii de ocazie, amendaţi pe capete Pietrenii care sunt deranjaţi de asaltul gunoierilor neautorizaţi aşteaptă sprijin din partea agenţilor Poliţiei Comunitare. „Dacă tot patrulează prin cartiere, să-i prindă pe boschetarii care răscolesc gunoaiele", cere pietreanul Ion Panait. Alţi locuitori spun că ar rezolva singuri problema, numai că le este teamă. „Eu îi mai văde pe geam cum caută prin gunoaie şi strig după ei, dar recunosc că mi-e şi frică la cât de fioros arată unii", mai spune Vasile Leonte. Oamenii legii susţin că îşi fac treaba. „Luna trecută am amendat 63 de cetăţeni care nu depozitau corect deşeurile în pubele. Patru sau cinci sancţiuni au fost date tocmai acestor gunoieri, dar niciunul nu plăteşte", menţionează Ioan Sârghie, directorul adjunct al Poliţiei Comunitare. Vandalii produc pagube operatorului ecologic Sistemul introdus

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum 20 minute
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 52 minute
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 20 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul CRIMEI omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, va fi adus marți în țară

Gandul acum 30 minute
Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul uciderii omului de afaceri sibial Adrian Kreiner, va fi adus sub escorta Poliției Române în țară pe data de 30 aprilie 2024, potrivit unor surse Gândul din cadrul anchetei. Minae este un

Pensionară din Brașov, AMENDATĂ pentru că a plantat flori în spatele blocului. „Este anormal ce se întâmplă”

Gandul acum 30 minute
Caz incredibil la Brașov, acolo unde Poliția Locală a dat dovadă de exces de zel și a amendat o biată pensionară care a făcut „marea greșeală” de a planta câteva flori în spațiul verde din curtea blocului în care locuiește. Probabil că din lipsă de…

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Surse: Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina, după ce ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme de apărare

Ziarul Financiar acum o ora
Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina. Informaţia prezentată pe surse nu a fost confirmată de oficialii spanioli. Ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme pentru a se apăra. Madridul a exclus livrarea de lansatoare antiaeriene

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum 47 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°