Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Davos: Previziunile lui „Dr. Doom“ pentru zona euro au fost dejucate de Merkel, Draghi şi Grecia

Publicat in Ziarul Financiar, marți 22 ianuarie 2013 ·

În frunte cu Nouriel Roubini, supra­numit Dr. Doom pentru previziunile pre­pon­derent negative, economiştii şi investitorii care proclamau în urmă cu un an ieşirea iminentă a Greciei din zona euro au fost reduşi la tăcere de ambiţia liderilor europeni, dar şi de rezistenţa poporului elen în faţa crizei. Printre profeţii care s-au înşelat sunt preşedintele Goldman Sachs, Paul Krugman şi Joseph Stiglitz, laureaţi ai Premiului Nobel pentru economie şi preşedintele Pimco Mohamed El-Erian.

Politicienii europeni au acţionat cu deter­mi­nare anul trecut pentru a asigura supra­vieţuirea proiectului european, iar grecii au dat do­vadă de mai multă răbdare sub povara austerităţii decât se aşteptau mulţi observatori.

"Aceşti factori au fost subestimaţi. Ieşirea Greciei din zona euro este mult mai puţin probabilă în acest an, însă nu cu probabilitate zero", a declarat pentru Bloomberg eco­nomis­tul Nouriel Roubini, laureat al Premiului Nobel, care anticipa cu 12 luni în urmă, la Davos, în timpul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial, că plecarea statului elen din uniunea monetară ar fi iminentă.

Orchestra care a cântat fals

Părerea era împărtăşită la acea dată de multe personalităţi ilustre din lumea finan­ciară, precum miliardarul John Paulson, preşedintele Goldman Sachs Gary Cohn, economiştii Paul Krugman şi Joseph Stiglitz, de asemenea laureaţi Nobel, preşedintele Pimco Mohamed El-Erian, profesorii de economie Kenneth Rogoff şi Martin Feldstein de la Universitatea Hardvard şi economistul şef al Citigroup Willem Buiter. Roubini a dobândit porecla "Dr. Doom" prin anticiparea cu precizie a crizei financiare mondiale din 2008. Alături de Cohn, Rogoff şi Stiglitz, grupul scepticilor revine în aceste zile la Davos pentru o nouă ediţie a prestigiosului eveniment (23-27 ianuarie), unde se vor întâlni cu investitorii care s-au văzut nevoiţi să-şi retra

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 2 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum o ora
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 51 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 5 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 4 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°