Din pacate, s-a pastrat pâna azi "metoda" interbelica: factorii ce influenteaza alcatuirea unui repertoriu la noi sunt bunul plac al directorului, propunerile aleatorii ale actorilor importanti din trupa, propunerile regizorilor (in acord cu propria lor agenda artistica si de cele mai multe ori fara vreo legatura cu cea a teatrului, daca exista), recomandari intâmplatoare, comenzi venite te miri de unde si pe ce cale. De cele mai multe ori, când vezi un nou spectacol prima intrebare pe care ti-o pui, ca analist al fenomenului teatral, este cea mai simpla - "De ce?" V-as minti daca v-as spune ca gasesti raspunsul de mai mult de 1 data din 10! Au trecut 20 de ani, iar "principiile aleatoriului" sunt inca la putere.
Impulsul recuperator
Sunt, desigur, si exceptii. A existat, dupa 1989, un benefic impuls - fiindca nu i se poate spune directie - recuperator. Au fost chemati regizori plecati de mult sau mai recent, creatori care avusesera ceva de spus in materie de arta teatrala si spusesera in alte parti din lume, fiindca acasa li se inchisesera toata caile de comunicare. Alegerea lor in sine fusese un admirabil act de curaj - sa-ti parasesti tara, casa, familia "doar" pentru ca ti se ingradeste dreptul la exprimare, nu ai acces la informatie, ti se anuleaza impulsurile creatoare, esti ingenuncheat si obligat sa renunti la arta ta - e ceva eroic in asta, fara nici o indoiala. E semnul ca acesti oameni nu puteau supravietui fara libertatile lor si, finalmente, fara arta lor. Ca nu puteau accepta structural acest tip de compromis ce risca sa afecteze nucleul dur al operei artistice (desigur, ar putea fi si semnul ca cei ramasi puteau accepta ceea ce dealtfel au si acceptat, dar dimensiunile dramelor personale ale unora dintre acestia ne opresc sa mergem mai departe cu consideratiile pe aceasta tema).
"Impulsul recuperator" a produs multe evenimente
