Autorităţile române au stabilit parametrii unui nou acord de finanţare de tip preventiv cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României, citat de Mediafax.
Joi, la sediul BNR, preşedintele României, Traian Băsescu, împreună cu primul ministru, Emil Boc, şi cu Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, au avut o întâlnire de lucru cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi cu membri ai conducerii executive a BNR.
'În cursul întrevederii a fost analizat stadiul derulării acordurilor de finanţare externă înghesuite cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi alte instituţii financiare internaţionale. Au fost, de asemenea, stabiliţi parametrii unui nou acord de finanţare de tip preventiv cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional', precizează comunicatul BNR.
Potrivit băncii centrale, în acest context a fost evidenţiat faptul că, pentru reluarea creşterii economice pe o bază sănătoasă, este esenţială continuarea consolidării fiscale şi a reformelor structurale, astfel încât implementarea obiectivelor pe termen mediu să asigure un proces sustenabil de convergenţă nominală şi reală cu Uniunea Europeană.
Cu o zi în urmă, preşedintele Traian Băsescu afirma că susţine încheierea unui nou acord între România şi Fondul Monetar Internaţional, de tip preventiv, având ca obiectiv major consolidarea fiscală.
Pilonii pe care ar trebui să se bazeze noul acord cu FMI sunt consolidarea fiscală, simplificarea sistemului fiscal, utilizarea fondurilor de la Uniunea Europeană şi flexibilizarea pieţei forţei de muncă, a declarat miercuri preşedintele României.
'Nu ştiu care va fi în final abordarea guvernului. Abordarea mea este că va trebui să continuăm cu FMI, fără să luăm bani de la Fond. Dacă vom ajunge la concluzia că ne convine să luăm bani pentru a nu ma