Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alpha Bank, amendată de comisarii de la Protecţia Consumatorului Iaşi

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 19 octombrie 2013 ·

Un ieşean a reclamat la Protecţia Consumatorului că a fost pus să plătească un comision fără ca acesta să fie prevăzut în contract. Instituţia i-a dat dreptate şi a amendat instituţia financiară.

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat o amendă de 5.000 lei unităţii bancare Alpha Bank în urma reclamaţiei unui client. Ieşeanul s-a plâns de faptul că angajaţii băncii i-au solicitat 50 de euro drept comision, deşi când a solicitat lichidarea contului se încadra în termenele prevăzute de contract. “Prin reclamaţia formulată de un consumator ni se aducea la cunoştinţă faptul că este titularul unui depozit la Alpha Bank, pentru o perioadă de şase luni, iar la momentul solicitării lichidării depozitului a fost înştiinţat că trebuie să achite suma de 50 de euro”, ne-a explicat Marian Grigoraş, comisar şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Iaşi. Potrivit instituţiei de control, conducerea băncii a considerat că solicitarea comisionului este întemeiată având în vedere că lichidarea depozitului se făcea înainte de scadenţa finală a acestuia. Verificând situaţia, comisarii au reţinut faptul că în conformitate cu termenii şi condiţiile referitoare la acel tip de depozit, “depozitul ALPHA PROGRESSIVE funcţionează similar unui depozit la o lună (pentru depozitele la 6 si 12 luni) / trei luni (pentru depozitele la 18 si 24 luni), cu prelungire automată până la data scadenţei finale”. Conform termenilor contractuali rezulta, de asemenea, că sunt scutite de plata comisionului operaţiunile de retragere de numerar reprezentând valoarea depozitului, dacă aceasta se efectuează în ziua scadenţei depozitului sau în data prelungirii automate a acestuia sau în următoarele trei zile lucrătoare. “În speţă, solicitarea era facută în primele trei zile de la data prelungirii automate, adică lunară. În aceste condiţii, a rezultat că în mod greşit insti

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum 38 minute
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în judeţul Vrancea, duminică dimineaţa

Adevarul acum 32 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia

News.ro acum 28 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum o ora
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum o ora
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 44 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°