Vineri (10.12) plecam de dimineata ca sa rezolvam restul de acte. Ne foim pana reusim sa gasim atobuzul spre portul comercial. Ajungem in partea veche a orasului.

Montevideo a fost fondat in anul 1726. Arhitectura cladirilor atesta acest lucru. Orasul este si principalul port comercial pentru Uruguay. Aproape jumatate din populatia tarii traieste in capitala si in imprejurimile ei.

Am gasit usor cladirea Vamii. Este cat Casa Scanteii!. Intrebam unde este departamentul care ne intereseaza. Suntem indrumati. Lasam pasapoartele, luam ecusoane, urcam cu liftul si ajungem la camera 21. Asteptam si apoi explicam ce vrem: sa facem intrarea pentru o ambarcatiune cu vele. Cel caruia ne-am adresat nu prea stia despre ce e vorba. Ne trimite la camera 27, acelasi palier. Mergem acolo, explicam ce vrem si primim ridicari din umar. Suntem trimisi la o alta intrare de cealalta parte a cladirii. Gasim un ofiter care vorbeste ceva engleza. Da cateva telefoane, intreaba in stanga si in dreapta si concluzioneaza: nu e aici! Ne spune sa luam un taxi ca sa mergem undeva pe langa marina. Marius, care s-a simtit ca o minge de ping-pong toata dimineata, a ajuns la prea-plinul nervilor lui intinsi. Ii spune ofiterului ca nu stam decat trei zile si ca vrem sa vizitam orasul si nu sa cheltuim banii pe taxiuri ca sa ne preumblam pe la tot felul de birouri unde nimeni nu stie ce are de facut! Mesajul si atitudinea au fost concludente. Ofiterul ne-a pus la dispozitie o masina cu sofer si un insotitor. Am mers la o alta cladire din zona portului dar nici acolo nu am rezolvat nimic. Am mers la Emigrari la terminalul de ferry. Aici am reusit dupa o jumatate de ora de asteptare sa primim viza. Am mai facut o incercare la Vama dar tot fara rezultate. Ne-am zis atunci ca e cazul sa renuntam. Nu suntem noi responsabili pentru lipsa lor de profesionalism. E uriasa diferenta d