Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mina de aur din ograda Academiei Române: Clădiri de patrimoniu de milioane de euro, neexploatate din nepăsare

Publicat in Adevarul, marți 2 octombrie 2012 ·

Academia Română are în patrimoniu mai multe imobile cu o valoare istorică şi arhitecturală enormă dar, în ciuda acestui fapt, nu reuşeşte să scoată bani de pe urma lor. Clădirile care au ajuns în propietatea instituţiei de-a lungul vremii prin donaţie, de la mai mulţi membri, fie stau goale, fie sunt inchiriate pe sume infime, sau fac obiectul unui litigiu, iar Academia nu poate interveni cu reparaţii asupra lor.

Mai mulţi membri ai Academiei Române obişnuiau să doneze instituţiei, prin testament, o parte din avere sau chiar averea întreagă (în perioada 1860-1948). Astfel, în cei 88 de ani de activitate, prin donaţiile oferite de 200 de donatori, instituţia a acumulat o avere impresionantă, formată din imobile de patrimoniu, zeci de mii hectare de pământ, păduri, manuscrise sau obiecte de artă, notează România Liberă.

În perioada comunismului, imobilele au fost preluate de regim şi date în folosinţă unor instituţii ale statului. După revoluţie, Academia şi-a îndreptat atenţia spre potenţiala mină de aur şi a început să îşi revendice bunurile .

Instituţia deţine în portofoliu o avere considerabilă, însă nu reuşeşte să scoată şi potenţialul profit de pe urma ei. Deşi mare parte din aceste case şi apartamente sunt situate în zone centrale şi ultracentrale ale Capitalei, precum fostul sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii - care acum stă gol, sau Casa Oamenilor de Ştiinţă (fosta Casă Assan), imobil care se află în litigiu de mai multă vreme.

„Mai urmează să câştigăm procesul pentru casele donate de Eliza Brătianu, un ansamblu superb, care are nevoie urgentă de reparaţii. Nu ştiu de unde vom găsi fonduri pentru reabilitarea acestuia", a precizat administratorul patrimoniului, academicianul Ion Păun Otiman.

Acesta a adăugat şi că instituţia încasează doar „în jur de 5-6 milioane de lei pe an, dar nu din chiriile sociale ci numai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°