Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Boia (urmare). Gabriel Liiceanu: ”Unde se învaţă patriotismul?”

Publicat in Adevarul, miercuri 12 iunie 2013 ·

La Ateneul Român, unde abia am prins zilele trecute o strapontină cu 50 de lei, istoricul Lucian Boia nu a ştiut să răspundă la această întrebare subtilă pusă de vicleanul filozof Gabriel Liiceanu, cu referire la cartea ”De ce este România altfel?”. Într-un târziu, după ce şi-a mai adunat gândurile care fugeau în toate părţile, autorul volumului vândut fără încetare a îngăimat un răspuns aiuritor: ”La Facultatea de istorie nu se face patriotism”. Altfel spus, dacă la instituţia unde el a fost decan nu se predă ”patriotismul”, nu trebuie să fie de mirare că a scris o carte cu o puternică amprentă antipatriotică, cum afirmă multă lume. Gabriel Liiceanu, pe post de gazdă şi moderator, dar şi de editor, a avut o sarcină oarecum dificilă de rezolvat: trebuia să discute cu invitatul său, în faţa unei săli numai ochi şi urechi, despre o carte contestată de unii, dar tolerată de alţii, chiar dacă din paginile acesteia reiese clar că românii au avut o istorie cam...vai de mama ei. Moderatorul a folosit o strategie care a ameţit pe toată lumea. Întâi de toate, a vorbit admirativ despre fostul profesor, amintind de faptul că acesta este autorul a 22 de volume, traduse în mai multe limbi, din care vreo 11 au fost publicate în Franţa, la Paris, unde cu voia lui Dumnezeu trăieşte bine-mersi. De acolo, din depărtare, Lucian Boia scrie inclusiv cărţi despre istoria României într-un anumit fel. Dacă ar fi scris laudativ la adresa ţării sale, cărţile lui nu ar fi fost cumpărate mai de nimeni, nici traduse. Pornind de la acest adevăr elementar, probabil îndemnat şi de alţi binevoitori, a ales calea succesului bazat pe demitizare, un fel de dezbrăcat în pielea goală în materie de istorie. ”Este un fenomen cultural uimitor!”- afirmă editorul, punând alături două nume deja celebre în materie de carte scrisă şi vândută ”fără precedent”, citându-se cifre ameţitoare: Neagu Djuvara şi Lucian

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 45 minute
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum o ora
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 40 minute
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°