Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din Bordeaux în Dobrogea. Un tânăr vinificator francez învaţă “tainele meseriei” la Aliman

Publicat in Jurnalul, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

S-au cules viile şi chiar dacă anul acesta natura n-a fost prea generoasă, licoarea din butoaie anunţă un vin de calitate înaltă. La Aliman, în Dobrogea, specificul meteorologic al anului 2012 a făcut ca recoltatul viei să înceapă mai devreme decât în trecut. "2012, ne spune Pierre-Marie Renaud, tânărul oenolog francez venit în satul dobrogean Aliman să-şi încerce puterile, a fost un an dificil, cu îngheţuri, iarna, şi secetă, în sezonul cald, însă, în pofida acestor dificultăţi, vom putea produce un vin de o calitate mai bună decât în 2011, chiar dacă volumul va fi mai mic. Anul acesta, vom produce, pentru prima dată, un rose din 70% Cabernet şi 30% Fetească Neagră." Francezul ne-a povestit că părinţii lui sunt fermieri şi că România viticolă este... primul său loc de muncă: "Tatăl meu mi-a spus: Ai oportunitatea să înveţi, acolo (în România) tainele vinului. Du-te, încearcă-ţi puterile, şcoleşte-te şi pe urmă vino acasă, să facem împreună vin de Bordeaux!"...

Pierre-Marie lucrează, la Aliman, cu un oenolog de talie internaţională, Mark Dworkin. În viziunea maestrului, vinul roşu produs în 2010 şi lansat în această toamnă este excepţional: "După succesul obţinut de noi cu Merlot 2009, ne spune el, a venit timpul să scoatem pe piaţă un Cabernet obţinut în viile din Dobrogea. Cei care vor degusta acest vin nou vor remarca culoarea intensă. Senzaţia olfactivă este dominată de note de zmeură sălbatică şi coacăze. La gust, atacul este fructat, catifelat, susţinut de structura taninică. Finalul este lung, cu tanini specifici Cabernetului. Acest vin are nevoie să fie păstrat la sticlă, pentru o vreme, şi are un potenţial excelent de învechire."

Toamna asta ar fi trebuit să marcheze inaugurarea unei crame (în localitatea Rasova). Pentru vinificatorii din acest colţ din Dobrogea ar fi fost un pas înainte. Dar n-a fost aşa. "Ceea ce ne-a ţinu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 28 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°