Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Belodedici: Mă plictiseau şedinţele tactice care durau mai mult de 30 de minute

Publicat in Mediafax, sâmbătă 6 aprilie 2013 · ·

Directorul departamentului de copii şi juniori din cadrul FRF, Miodrag Belodedici, care sâmbătă i-a premiat pe câştigătorii Cupei Enel la fotbal, rezervată şcolilor din sectorul 2, a declarat că şedinţele tehnico-tactice îl plictiseau şi pe el pe vremea când era jucător.

"Mă plictiseau şedinţele tehnico-tactice. Îmi amintesc că în primele zece minute eram concentrat. Dacă ţinea şedinţa mai mult de jumătate de oră deja eram avion. Mă gândeam la meci. E greu ca un jucător să fie concentrat", a spus Belodedici.

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, marţi, că jucătorii echipei Steaua erau nemulţumiţi de durata şedinţelor tactice şi teoretice după meciul cu Ungaria şi că acest lucru nu îl va mai tolera la echipa naţională.

"Unii jucători, cei de la Steaua, erau nemulţumiţi de şedinţele tactice şi teoretice după meciul cu Ungaria, în care abia egalasem. Erau obişnuiţi cu programul ăsta la naţională, dar probabil că acum (n.r. - după rezultatele din Liga Europa) au ajuns la un alt nivel şi nu mai e bine să mai exersăm loviturile libere câte o oră şi să primim gol pe urmă. La mine semnalul mare de alarmă ăsta este. Şi cu orice risc, un jucător, oricât de mare şi valoros ar fi, dacă nu face ce trebuie, nu mai vine la echipa naţională. Cu orice risc spun asta", a afirmat Piţurcă.

Pe de altă parte, Miodrag Belodedici consideră că fundaşul Ştefan Radu nu ar trebui să se retragă de la echipa naţională, precizând că atunci când "trompeta" convocării sună, trebuie să fie prezent.

"Nu înţeleg de ce vrea să se retragă. E un jucător tânăr, joacă la o echipă bună şi are viitorul în faţă. Nu ştiu de ce nu luptă mai mult ca să ocupe un loc în naţională. Nu prea înţeleg cum vine ca un jucător tânăr să renunţe la echipa naţională. Când sună trompeta pentru luptă, nu poţi spune că tu te retragi. Echipa naţională e ceva suprem. Când primeşti convocarea l

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum o ora
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Noua centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acordul de mediu. Când va fi gata proiectul și câtă energie electrică va produce

Ziare.com acum 54 minute
Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Datorită capacităţii de producţie de 1.700 de MW, acest proiect este catalogat drep

Violențe în ISTANBUL /Zeci de protestatari ai opoziției, reținuți după confruntări cu forțele de ordine de 1 Mai

Gandul acum 20 minute
Zeci de protestatari ai opoziției au fost reținuți, miercuri, la Istanbul, după confruntări cu forțele de ordine produse cu ocazia manifestațiilor de 1 Mai, interzise de Administrația Recep Tayyip Erdogan. Peste 42.000 de membri ai forțelor de ordin

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 52 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”

Adevarul acum 2 ore
Oamenii legii i-au cerut șoferului suspectat că a omorât un om și a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 2 ore
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Proiect: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte. Legea merge la promulgare

Mediafax acum 37 minute
Proiectul a fost adoptat în Camera Deputaţilor, for decizional, şi va merge spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. Acesta vine în sprijinul părinţilor singuri care fac ture de noapte şi nu au cu cine să-şi lase copiii. Până acum, doar anumi

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Vremea

București
acum

20°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/18°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°