Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trupa Coldplay a început lucrul la un nou album

Publicat in Gandul, vineri 30 noiembrie 2012 ·

Trupa Coldplay a început lucrul la un nou album, negând astfel zvonurile potrivit cărora artiştii vor aştepta cel puţin trei ani până la următorul material discografic, informează nme.com.

Liderul trupei, Chris Martin, a sugerat la un moment dat că el şi colegii săi ar putea să ia o pauză. El a spus, anul acesta, publicului din Australia că formaţia ar putea renunţa la cântat timp de trei ani.

Cu toate acestea, într-un interviu acordat Daily Star, Martin a clarificat situaţia şi a explicat că a vrut să spună că formaţia nu va mai avea un turneu într-o perioadă apropiată, dar că ei lucrează deja la un nou album.

"Am scris mai multe cântece şi mă simt foarte inspirat cu privire la viitorul formaţiei", a spus el. "Sunt norocos să fac ceea ce fac şi în niciun caz nu vreau să mă opresc. Ideea cu pauza de trei ani a venit când am spus la un show în Australia că s-ar putea să nu ne mai întoarcem acolo timp de trei ani. Probabil aşa este, dar aşa funcţionează un turneu, însă nu este nicio şansă să luăm o pauză de trei ani", a adăugat el.

Membrii trupei Coldplay au vorbit despre un nou album când le-au promis fanilor că vor realiza un material cu un titlu mai uşor de pronunţat decât "Mylo Xyloto" - cel mai recent produs al formaţiei.

"Mylo Xyloto", al cincilea album de studio al formaţiei britanice, a ajuns pe prima poziţie atât în topul britanic, cât şi în cel american, în 2011, şi s-a vândut în peste 8 milioane de copii pe plan internaţional.

Trupa Coldplay, care îi are în componenţă pe Guy Berryman, Jonny Buckland, Will Champion şi Chris Martin, a vândut mai mult de 50 de milioane de discuri în toată lumea şi a câştigat numeroase trofee, inclusiv şapte premii Grammy şi şapte Brit Awards.

Trupa Coldplay a început lucrul la un nou album, negând astfel zvonurile potrivit cărora artiştii vor aştepta cel puţin trei ani până la urm

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 16 minute
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 45 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 8 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum o ora
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°