Vocea lui era mai rasunatoare ca oricand. Cuvintele acelui discurs inaugural pareau adevarul insusi. Ele se degajau aburind spre inima milioanelor de infrigurati veniti sa-l asculte. Se dovedeste ca americanii nu erau tocmai asa de divizati cum credeau unii, din moment ce au aplaudat in picioare, patrunsi de solemnitatea momentului, analiza si declaratia de intentii cu care se prezenta dinaintea lor noul presedinte. Erau, poate, doar obositi si speriati de dezastrul pe care-l lasa in urma fosta administratie, voiau sa auda cuvinte de imbarbatare, sa li se arate un nou drum.
Iar Barack Obama le-a dat ceea ce asteptau. Le-a facut o sinteza a greutatilor prin care trece intreaga societate, fara sa le ascunda faptul ca, pentru economia americana, nu a existat in ultimii 70 de ani o situatie mai grava. Nu a ezitat sa califice chiar lipsa de responsabilitate atitudinea unora, vizand spre fosta administratie, sau sa biciuiasca lacomia altora, din pricina carora Statele Unite se vad implicate in conflicte internationale fara rezolvare sau intr-o recesiune economica absurda. A fost un discurs de ruptura, care anunta modificari radicale in politica interna si externa a Statelor Unite. Cine isi imagineaza ca noul presedinte este tot un fel de "licurici" cu acomodari facile se insala.
Tonul sau era grav, cuvintele lui contineau putine promisiuni, desi anuntau un nou inceput, cu conditia ca americanii sa revina la valorile sanatoase si la creativitatea lor din vremea pionieratului. In subtext, acest lucru vrea sa spuna ca visul american inca ramane posibil. Ascensiunea necunoscutului metis Obama pana la functia suprema este tocmai intruparea visului american. Obama ramane deci cea mai convingatoare dovada a acestei iluzii colective americane. Care in momentele inspirate ale acestei natiuni, iar ele nu au fost putine, a devenit totdeauna o forta pozitiva
