Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: EXCLUSIV: Dosarul cu cea mai mare greutate

Publicat in Adevarul, marți 28 decembrie 2010 ·

Peste 50 de kilograme cântărește cel mai greu dosar de corupție aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare. În cele 25 de volume de urmărire penală au fost trimise în judecată 37 de persoane dintre care 29 de polițiști de frontieră şi a fost audiați 480 de martori.

Cântărește peste 50 de kilograme și numără 7.500 de file. Este vorba despre cel mai consistent dosar aflat pe rol la Tribunalul Satu Mare, în care sunt trimise în judecată 37 de persoane pentru acte de corupție. Dintre acestea, 29 sunt polițiști de frontieră, un vameș și patru ofițeri dar și trei 3 administratori de firme de turism si patru transportatori.

În cele 25 de volume de urmărire penală au fost audiați 480 de martori. Fiecare dosar conține cel puțin 300 de file. „Este o muncă titanică. Urmează reaudierea inculpaților și a martorilor în fața instanțelor de judecată, ceea ce înseamnă o muncă enormă. Toate dosarele vor fi completate cu noi declarații obținute în urma reaudierii celor 480 de martori și inculpați. Probatoriile sunt axate pe declarații și confruntări ale martorilor și inculpaților și pe interceptările telefonice“, a declarat judecătorul Remus Nemeș, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Satu Mare.

Inculpații pretindeau până la 300 de euro

Cele 37 de persoane inculpate în celebrul dosar „Mită la vama Petea“ au fost trimise în judecată în anul 2004. Cercetările finalizate în anul 2006 de către procurorii anticorupție au stabilit că cei 37 de inculpați, în schimbul unor sume de bani, au înlesnit ieșirea și intrarea în țară pentru aproximativ 1.000 de români care nu îndeplineau condițiile legale. Anchetatorii au mai stabilit că ofiterii și agenții de poliție de frontieră din cadrul IJPF Satu Mare au pretins și primit în mod direct sau prin intermediul transportatorilor, sume cuprinse între 30 și 300 euro de persoană pentru a nu-și îndeplini atr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 5 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum 55 minute
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Kosovo respinge condițiile de aderare la Consiliul Europei. Autonomia sârbilor este motivul disputei

HotNews acum 23 minute
Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă, transmite AFP, preluată de Agerpres. Premierul din Kosovo

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum o ora
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

16°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°