Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: Închidem un ciclu cu această criză, de acum înainte esenţială va fi competitivitatea

Publicat in Romania Libera, vineri 28 octombrie 2011 ·

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat vineri că în România se închide un ciclu cu această criză, un ciclu în care oamenii de afaceri "au avut unii mai mult, alţii mai puţin un avantaj sau un dezavantaj din start", şi că de acum esenţială este competitivitatea, relatează NewsIn.

"Am sentimentul că şi noi în România închidem un ciclu cu această criză, un ciclu în care afacerile, lumea de afaceri, oamenii de afaceri, anteprenorii au avut unii mai mult, alţii mai puţin un avantaj sau un dezavantaj din start legat de privatizări, legat de maniera în care s-au făcut privatizările, legat de relaţii mai mult sau mai puţin privilegiate cu statul. Sentimentul meu este că se încheie un ciclu în acesată perioadă, în care aceste relaţii au fost foarte importante, ca să nu spun esenţiale şi că de acum înainte esenţială va fi competitivitatea. Maniera în care fiecare va reuşi să-şi găsească locul într-o piaţă care este funcţională", a spus Isărescu.

El a precizat că "poate piaţa nu funcţionează cum am vrea noi, dar este deschisă, şi nu trebuie să uităm de la ce am plecat pentru a vedea cât de deschisă este piaţa din România. Este o piaţă deschisă nu numai pentru Europa, este deschisă pentru toată lumea, pentru că la rândul ei Europa a intrat şi va rămâne întro cursă estrem de dură de competitivitate".

"Cred că lumea de afaceri din România, şi mă refer la toţi, inclusiv la bancheri, trebuie să se gândească la o reînnoire a afacerilor şi orice reînnoire a afacerilor are în mijloc un cuvânt esenţial care reprezintă un fenomen, este cuvântul competitivitate", a menţionat Isărescu.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat vineri că în România se închide un ciclu cu această criză, un ciclu în care oamenii de afaceri "au avut unii mai mult, alţii mai puţin un avantaj sau un dezavantaj din start", şi că de acum esenţială este competitivitatea, relatează

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 7 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 7 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 6 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 9 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 11 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 12 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 9 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°