Teodor Hrib a debutat ca grafician la sfarsitul anilor '70, stationand in limitele acestui domeniu mai mult de un deceniu.
Dupa '89, creatia sa - a carei valoare va fi recompensata cu diverse distinctii si premii - avea sa traiasca o adevarata metamorfoza. O schimbare ce implica largirea registrului expresiv si regandirea ariei tematice; astfel, substratul oniric, suprarealist (v. Adrian Guta, Arta, 4, 1984) al lucrarilor din prima perioada (Obsesie, litografie, 1981), face loc unor teme de angajament (in afara politicului) alimentate de realitatea socanta a anilor ce au urmat Revolutiei. Exponent al unei arte antropomorfe, artistul confera actualitatii abrutizante, marcate de violenta, o dimensiune mitica.
Definitoare pentru activitatea sa din ultimii ani sunt pictura de factura primitiva, care evoca nostalgia paradisulului, si sculptura sa cinetica (serie de sculpturi-asamblaje mobile cu interventii cromatice).
Pictura lui Teodor Hrib reactiveaza o serie de motive simbolice si mitologice cu o lunga istorie in cultura vizuala universala precum pomul vietii, spatiul sacru, omul arhetipal (Adam si Eva), reluate in formulari simplificate, de un cromatism adesea exuberant, aflate intr-un raport oscilant cu pictura naiva, kitsch-ul, etc. (Muntele, u/c, 1993). Alteori imaginile amintesc de universul tehnicist al lui Juan Gris, fiind, in acelasi timp, raportabile la propria sculptura.
Mecanismele complexe inserate unui ansamblu antropomorf in lucrari tridimensionale precum Lambada si ciberneticianul - expusa in cadrul Salonului National 2006 (organizat sub genericul Realitatea ca imagine a imaginii / Realitatea inscenata) - sau in cele din seria Ingerilor, sugereaza o relatie conflictuala cu prezentul, o perceptie negativa a umanului. Realismul fragmentelor anatomice ale acestor pseudo-roboti (bratele si capetele cioplite in lemn) alipite
