Rar reuseste un film de la primele secvente sa instaureze in inima spectatorului un sentiment atat de intim, dublat de o curiozitate atat de profunda, precum Obaba, ecranizare a bestseller-ului spaniol Obabakoak, semnat Bernardo Atxaga.
Cu o imagine care iti taie rasuflarea (realizata de Javier Aguirresarobe) si o muzica lirica, insinuanta (semnata Xavier Capellas), insotind tandru povestea cu acorduri de chitara, pian si viola, filmul incepe cu un drum ce se prelungeste, frisonant si initiatic, in destinul eroinei, schimbandu-i viata.
Lourdes e o profesoara tanara, convinsa ca lucrul la proiectul de diploma - un film documentar despre viata unui orasel izolat - va fi pasionant, poate chiar palpitant, insa nu poate banui ca acesta ii va schimba viata. De la bun inceput, drumul spre Obaba are un aer fantomatic si este presarat cu o serie de aparitii stranii. Filmul jongleaza confortabil cu elementul suprarealist, introducandu-l in cheie perfecta in poveste din primele secvente - Lourdes inainteaza in noapte pe o sosea luminata din timp in timp de flash-uri, iar intunericul dens e aproape palpabil. La un moment dat, ea se opreste in dreptul unui barbat impozant, aparut brusc, care poarta pe umar o soparla sclipitoare ca smaraldul si care ii spune ca pana la Obaba mai sunt exact 87 de curbe. Lumea pe care femeia o intalneste acolo se constituie intr-un labirint de interogatii, iubiri secrete din trecut, amintiri dureroase, enigme, morti tragice si fapte inexplicabile. Obaba, cu locuitorii sai mandri si interiorizati, care nu permit intruziunea strainilor in intimitatea lor, i se arata lui Lourdes fara a i se dezvalui, iar ea devine din ce in ce mai intrigata, fiind cucerita progresiv de acest univers ermetic.
Maniera clasica in care este realizat filmul - un curaj si o excentricitate fata de naratiunile aglomerate de azi - rezoneaza perfect cu ritmul i
