Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvern: In ultimii trei ani, 160 de institutii publice au incheiat contracte de asistenta juridica de peste 150 de milioane de lei. Cele mai multe contracte le-au castigat casele de avocatura Ratiu & Ratiu, Bostina & Asociatii si Stoica & Asociatii

Publicat in HotNews, luni 9 iulie 2012 ·

Corpul de control al primului-ministru a constatat ca in în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 mai 2012, 160 de entităţi publice au încheiat contracte de asistenţă juridică şi reprezentare în valoare de peste 150 milioane lei, inclusiv TVA, se arata intr-un comunicat al Guvernului. Cei mai multi bani au fost incasati de casele de avocatura Raţiu & Raţiu, Boştină & Asociaţii si Stoica & Asociaţii. De asemenea, cele mai mari contracte au fost incheiate de Compania Naţională Loteria Româna, Electrica si Hidroelectrica.

"În contextul reducerii cheltuielilor bugetare, Primul-ministru Victor Ponta a solicitat Corpului de Control să verifice contractele de asistenţă juridică şi reprezentare încheiate în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 mai 2012 de către toate instituţiile şi autorităţile publice centrale, instituţia prefectului, precum şi de către toate regiile autonome, companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul este acţionar unic ori majoritar cu cabinete individuale sau asociate de avocatură, societăţi profesionale de avocatură sau societăţi profesionale de avocatură cu răspundere limitată", se mai arata in comunicat.

In conditiile in care plăţile au fost efectuate în valute precum EUR, USD si GBP, sumele au fost transformate în moneda naţională folosindu-se cursul mediu anual publicat de Banca Naţională a României.

Situaţia societăţilor profesionale de avocatură, societăţi profesionale de avocatură cu răspundere limitată şi cabinete individuale de avocatură care au avut încasări cumulate de peste 1 milion RON de la entităţi publice

Raţiu & Raţiu S.C.P. – 26.550.965,31 RONBoştină & Asociaţii S.P.R.L. – 10.877.010,33 RONStoica & Asociaţii S.C.P. – 10.665.490,10 RONEduard Făgărăşanu C.I. – 6.431.451,00 RONCMS Cameron Mc Kenna S.C.P. – 5.927.692,91 RONSocietatea profesională „Centrul de Consultanţă în Afaceri” S.R.L. –

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară!

Ziua Constanta acum o ora
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an. Potrivit reprezentanților Patriarhiei Române, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4

Tragedie în Sâmbăta Mare. Un bărbat de 60 de ani s-a aruncat în faţa trenului

Mediafax acum 59 minute
Un accident feroviar s-a produs, sâmbătă, în localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ. Trenul Regio care circula pe ruta Bacău-Iaşi a accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din judeţul Iaşi. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnficaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Buzău: O tânără de 29 de ani a murit într-un accident rutier pe DN 2 B

News.ro acum 8 ore
O femeie de 29 de ani a murit în urma unui accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2 B, pe raza comunei Cilibia din judeţul Buzău. Potrivit IPJ Buzău, este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcţia Buzău cătr

„Puppy yoga” a fost interzis în Italia după ce au fost raportate presupuse rele tratamente asupra animalelor

Libertatea acum o ora
Persoanele pasionate de yoga au început să meargă în studiourile din Italia care oferă cursuri de „puppy yoga", însă Ministerul Sănătăţii a pus capăt acestei tendinţe în creştere, după ce a interzis utilizarea căţeilor pentru a proteja sănătatea şi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 12 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°