Ca şi în alte cazuri din Istorie (la noi, Armand Călinescu, Nicolae Ceauşescu, Mareşalul Antonescu, Lucreţiu Pătrăşcanu), J.F. Kennedy a avut noroc murind tragic la 22 noiembrie 1963, împuşcat pe o stradă din Dallas.
Printr-un proces tipic, ţinînd de rescrierea trecutului din perspectiva prezentului, personalitatea sa a fost şi continuă să stea sub semnul mitului. Încercările istoricilor lucizi de a evidenţia şi umbrele unui destin, mai ales, în faza sa prezidenţială, s-au izbit de sentimentalismul opiniei publice. Atât de tare a fost şi mai e încă tare această privire sentimentală asupra lui J.F. Kennedy, încât nici memoriile, nici documentele desecretizate, nici Raportul final al Comisiei Church din 1975 n-au reuşit să scoată din conştiinţa planetară imaginea unui preşedinte tînăr, voios, modern, dinamic, reprezentînd o ruptură în istoria Americii, dominată de cei opt ani de mandat posomorât al lui Eisenhover.
Click aici pentru a vedea mai multe imagini cu ex-preşedintele american
Deşi s-au scris şi publicat cărţi întregi, împănate cu documente solide, despre viaţa deşănţată, incredibilă pentru un om normal, dusă de JFK, imaginea rămasă în opinia publică e cea a unui soţ iubitor, tată de familie grijuliu, obsedat de austeritatea morală, cum îi stă bine unui catolic irlandez.
Cu toate acestea, sunt cercetători care au avut şi au curajul să înfrunte această cenzură a consensului, cum denumea Ignacio Ramonet presiunea uriaşă exercitată în lumea modernă de un clişeu vehiculat de media şi înghiţit pe nemestecate de opinia publică.
Bazaţi pe documente, aceşti cercetători au scos în evidenţă multe adevăruri grave despre personalitatea lui J.F. Kennedy, riscând acuzaţia de „revizionişti”.
Citindu-i, rămâi stupefiat de prăpastia dintre imaginea publică a lui Kennedy şi adevărul realităţii.
Afli astfel, contrar clişeelor
