Anişoara, o purcică de 126 de kilograme, a fost omorâtă european şi pregătită tradiţional, la ceaun şi foc de lemne, cu un pahar de ţuică tare şi multă voie bună. Au ieşit o grămadă de bunătăţi pregătite cu suflet, după reţetele vechi din Mărginimea Sibiului.

Pregătirile în gospodăria framiliei Cruceat încep de dimineaţă, când se ascut cuţitele, se pregătesc ştergarele, se pune ceaunul cu apă pe foc de lemne şi e musai pusă într-un colţ plosca cu ţuică tare şi pahare mici, cu care se omenesc cei care ajută la tăiatul porcului.

După ce trece frigul de la prima oră a dimineţii, Nicolae Cruceat, stăpânul Anişoarei, fratele său Ion şi alte trei ajutoare se apucă de treabă. Anişoara cântăreşte 126 de kilograme şi, pentru că trăieşte într-un stat european, are parte de o moarte uşoară, cu asomatorul. Proprietarul, crescător de animale din tată în fiu, spune că soluţia e modernă şi practică, drept pentru care a aplicat-o înainte să-l oblige legea.

„Eu am lucrat în Germania, şi de acolo mi-am luat şi pistolul. E pistol anume pentru porci şi vite, cu glonţ roşu, mai puternic, pentru vite, sau cu glonţ verde, mai uşor, pentru porci. E foarte bun pentru că nu mai suferă animalul şi nici tu nu te mai chinui atâta, poţi să-l tai singur”, explică Nicolae Cruceat (43 de ani), crescător de porci, vite şi oi din tată în fiu.

Rumenit pe foc de lemne

După ce moare european, porcul este însă pregătit după toate tradiţiile moştenite din moşi-strămoşi. Se pârleşte în foc vesel de paie, după care se curăţă cu cuţitul lat şi cu peria şi se spală, cât să se facă şoriciul numai bun de gustat direct în curte, lângă focul de lemne. Oamenii sunt veseli, şi când încep tranşatul şi „iese slănina” respectă tradiţia şi dau pe gât un pahar de ţuică tare, turnată direct din plosca de lemn.

Slănina se desprinde cu grijă, nici subţir