Cel mai mare colecţionar de obiecte spaţiale din lume, germanul Tasillo Roemisch, îşi prezintă la Bucureşti o parte din obiectele pe care le-a adunat, de-a lungul timpului, de la astronauţi. Astfel puteţi vedea, în detaliu, cum e viaţa în imponderabilitate.
Suntem serviţi cu mâncare preparată pentru spaţiul cosmic. Aşa ceva consumă astronauţii. Din nişte pungi mici şi viu colorate, semn că şi în spaţiu reclama contează, sunt scoase bucăţi care ar trebui să fie de piersică, banană, măr şi căpşună. Arată mai degrabă ca nişte snacks-uri. Congelate şi tari, bucăţile astea, bine porţionate, n-au nici un gust în prima fază. Mesteci şi abia după ce ai înghiţit simţi în gură gustul de banană sau de zmeură.
V-aţi gândit vreodată cum arată o toaletă spaţială? Imaginaţi-vă un vas de toaletă din Ţara Piticilor. Atât că nu tragi apa, pentru că vasul e prevăzut cu o instalaţie ca un aspirator. Toată mizeria este preluată imediat, printr-un furtun, şi vărsată într-un recipient, care apoi va fi dus pe Terra. Spaţiul cosmic nu „beneficiază" de nici o „amprentă" a umanităţii. Dar iată şi praf selenar, câteva firicele, de la naveta Apollo-15. Câteva grame de praf selenar costă pe piaţa pământeană vreo 60.000 de dolari!
Şampon printre stele
Omul se poate plictisi şi în spaţiu. Ce face atunci? Cântă. Vedem o muzicuţă care a gâdilat "urechile" Cosmosului, de pe staţia Sputnik. Vine ora mesei. Mănânci cu tacâmuri şi în spaţiu. Dar furculiţa, cuţitul şi lingura sunt prinse, cu arici, de o tavă. Mai trebuie să te şi speli. Avem la dispoziţie şampon. Dăm cu el pe păr. Te clăteşti cu apă? Nu. Te ştergi cu un prosop. Şi astfel şamponul e îndepărtat, cu tot cu murdăria din păr. Ai plecat în spaţiu şi ţi-ai uitat cumva periuţa de dinţi acasă? Nu e o greşeală, pentru că în imponderabilitate speli dinţii cu un şerveţel special. Mai departe, o mănuşă din costumul de