Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte sensuri

Publicat in Viata Medicala, miercuri 27 februarie 2013 ·

Şapte plasticieni ieşeni au încercat, prin lucrările prezentate în cadrul unei expoziţii de la Iaşi, tălmăcirea sensurilor frumosului, relevante pentru sufletul nostru. Paula Romanescu ne plimbă paşii printre operele expuse şi ne face invitaţia de a descoperi sensurile artei la faţa locului, în cadrul rubricii Arte frumoase.

Nimic în viaţă nu-i întâmplător. De ce ar fi altfel în artă? Poate spre a proba, o dată în plus, acest postulat, un grup de şapte artişti, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Iaşi, au vernisat în ianuarie, la Galeria de Artă „Dana“ din Iaşi, expoziţia „Sens şi semnificaţie“, sub egida Primăriei municipiului Iaşi. Expozanţi: Gabrel Baban, Călin Baban, Constantin Crengăniş, Mihai Coţovanu, Eugen Mircea, Costin Neamţu, Lucian Zmău. Prezentare – criticul de artă Gheorghe Macarie. Prin expoziţia de artă (pictură, grafică, sculptură) a celor şapte plasticieni ieşeni s-a încercat tălmăcirea sensurilor a toate câte prind să aibă semnificaţie pentru sufletul nostru nărăvit la sete de frumos. Şi ce dacă-i iarnă şi „troienite-s cărările“? Iernile lui Eugen Mircea au calmul blând al împăcării cu legile firii, cele ale lui Mihai Coţovanu trimit la clasicism cu înmiresmări de înţelepciune, cât „ Publicitate stele-n cer, deasupra mărilor ard depărtărilor până ce pier“, iar dinspre cerul ca un adânc de mare văzut de Gabrel Baban niciun semn nu se arată pentru făptura de lut rămasă în „Aşteptare“ la margine de drum străjuit de copaci fără coroană şi gardul unei stâne pustii. Dar acareturile de la Ipoteşti? Dar „Casa Eminescu“? Dar caii năzdrăvani şi păsările? Dar fetele, frumoasele, care nu vor înţelege în veci de veci „să dea vrabia din mână“ pe Luceafărul „plutind în adevăr/scăldat în foc de soare“, opunând veşniciei fărâma de „oară de iubire“ pentru care zeii îi vor fi invidiat de-a pururi pe bieţii muritori! Dacă n

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 6 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°