Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Braşov anunţă calendarul obligaţiilor fiscale pentru luna martie 2009. Astfel până în 15 martie, dar nu mai târziu de luni, 16 martie, va trebui depusă declaraţia anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică pentru anul 2008 - care se depune de către asocierile fără personalitate juridică, prin asociatul desemnat să răspundă pentru îndeplinirea obligaţiilor asocierii, la organul fiscal la care asocierea este înregistrată în evidenţa fiscală. Tot până atunci va trebui realizată şi plata anticipată, pentru primul trimestru, de către persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendare (exceptându-se cazul veniturilor pentru care impozitul se reţine la sursă).
Până pe 25 martie trebuie depuse declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat pentru obligaţiile de plată cu termen lunar şi plata acestor obligaţii, cea privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale pentru obligaţiile de plată cu termen lunar şi plata acestor obligaţii, precum şi cea privind accizele şi plata acestor obligaţii.
Tot până în acea zi va trebui depus decontul de taxă pe valoarea adăugată de către plătitorii de TVA pentru care perioada fiscală este luna şi plata TVA-ului datorat, precum şi decont special de taxa pe valoarea adăugată, de către persoane neînregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze ca plătitori de TVA şi persoane care sunt înregistrate numai pentru achiziţii intracomunitare, în cazul în care au obligaţia plăţii TVA pentru operaţiuni prevăzute la art. 1563 din Codul fiscal, dacă TVA a devenit exigibilă în luna februarie 2009 şi plata TVA-ului datorat.
Persoanele impozabile (inclusiv persoanele fizice) neînregistrate co