In 1976, Emilian Marcu debuta in poezie cu volumul "Nunta in simbure". Urmau apoi, pe o rulanta constanta, "Amiaza cimpiei" - 1977, "Sub zodia Traciei" - 1979, "Sigiliul toamnei" - 1982, "Nelinistea singuratatii" - 1987, "Lectie pe Ostrov" - 1995, "Ingindurat ca muntele de sare" - 1996, "La portile singuratatii" - 1998, "Scrisori catre Augusta" - 1999.
Februarie al acestui an de (dis)...gratie, il readuce pe Emilian Marcu la stand, cu un volum publicat la Editura Fides, in colectia Eidos, volum ce se ascunde/se arata cu o tusa poetica definitiva, pentru ca, dupa marile incercari ale metaforei, exersate de 25 de ani, Emilian Marcu nu mai poate fi pus la indoiala, intr-un spectacol poetic largit.
"Scoica sonora" se numeste acest ultim volum, postfatat de un nume important al criticii actuale, universitarul dar si scriitorul Constantin Dram, cel care-l indreptateste pe Emilian Marcu, "sub pretextul unor calatorii initiatice", cu o cercetare "riguroasa a increngaturii de simboluri" si cu o lirica "cunoscatoare si degustatoare de cultura, dublata de un sensibil hiperceptiv..."
La Emilian Marcu se regasesc "chinurile" pierdute ale clasicismului, prin prozodie, dar, in sens formal, deconspirativ, pentru ca, mai departe, prin prozodia de idee, dar mai ales prin reconstructia moderna a metaforei, canoanele se ataseaza unui modernism poetic pe care il discutam zi de zi. Am sa-l accept deschis pe Constantin Dram, cu argumentul pe care-l aduce plasticitatii acestei metafore, si voi continua, afirmand, fara sambure de frica si fara racoare de vant pe vertebre, ca Emilian Marcu, dupa volume publicate si dupa "Augusta" emergenta a inspiratoriului, nu mai este tremurand in fata poeticului, ci doar in asteptarea unei confirmari ce vine de mult mai departe.
Cu metaforicul si cu ideaticul Emilian Marcu, unii s-au intalnit din vreme. N-as putea supune pr