Ieri, la Târgul de Carte, care este deschis până duminică la Romexpo, lansările aproape concomitente au făcut dificilă alegerea publicului. Ziua a treia a Salonului de Carte Bookfest a fost dominată de lansarea unei serii de volume de memorialistică, istorie recentă, critică literară şi de artă. Publicul cel mai numeros l-a avut Editura Humanitas, cu o prezentare aproape neîntreruptă de volume non-fiction. Realizată din articolele scrise de Virgil Ierunca în presa românească din exil, „Antologia ruşinii“, editată de Nicolae Merişanu şi Dan Taloş, este, după expresia primului, „un volum de morală practică“.
Chiar dacă lectura este dezamăgitoare prin numele importante din cultura noastră care au făcut pactul cu puterea, cartea este importantă pentru ceea ce Gabriel Liiceanu a numit „prostituarea cuvintelor“ de către intelectuali de rasă.
Constantin Noica, inedit
Două volume înscrise în centenarul naşterii lui Constantin Noica, apărute tot la Humanitas, au prilejuit comentarii asupra filosofului, dar şi asupra omului.
„Dosarul Noica“, editat de Doina Mezdrea, cuprinde documentele urmăririi filosofului de către Securitate. Cel de-al doilea, „Despre Noica. Noica inedit“, reface portretul celui care a creat „ultimul sistem filosofic în România“, după cum a spus Gabriel Liiceanu, dar şi al lui „Noica cel bârfitor şi cu metrese“ pe care l-a cunoscut Emil Hurezeanu.
Truffaut. Bărbatul care iubea filmele
La capitolul carte de artă a excelat ieri Editura Curtea Veche. Volumul Magdei Mihăilescu, „François Truffaut. Bărbatul care iubea filmele“, este exemplar prin acribia documentară, dar şi prin sensibilitatea autoarei în portretizarea marelui cineast. Criticul Alex Leo Şerban, vorbind despre capacitatea de portretizare a autoarei a numit volumul „un gros-plan pe sufletul lui“.