Mesajul a fost trimis. Multumesc!

POSTUL CRĂCIUNULUI: Ce este permis şi interzis timp de 40 de zile

Publicat in Romania TV, luni 11 noiembrie 2013 ·

POSTUL CRĂCIUNULUI, al doilea ca importanţă după postul Paştilor, începe în 14 noiembrie şi se încheie în 24 decembrie, în cele 40 de zile, cei care postesc pot mânca doar produse vegetale, fără carne şi produse lactate, iar în toate zilele de sâmbătă şi duminică au dezlegare la peşte.

POSTUL CRĂCIUNULUI în bisericile ortodoxe începe miercuri şi durează 40 de zile, potrivit hotărârii Sinodului local din Constantinopol care a avut loc în 1166, în timpul patriarhului Luca Chrysoverghi, până atunci postul fiind de şapte zile sau şase săptămâni, mai aspru sau mai uşor. Gata cu mirosul de friptură ce se simte în scara blocului, a fumului de grătare din curte. Creştinii ortodocşi ştiu că săptămâna aceasta, mai precis seara de 14 noiembrie, este una specială: e ultima zi în care mai mâncăm carne! În 15 noiembrie începe Postul Crăciunului. Se spune că postul de 40 de zile, câte numărăm până la Naşterea Domnului, este unul al bucuriei şi al cercetării de sine. Se ştie că în tot acest timp nu trebuie să mâncăm carne, ouă sau alte produse de origine animală. Acest post este unul al curăţirii trupeşti şi spirituale. Parcă pentru a le fi mai uşor celor care vor ţine post timp de 40 de zile, vor fi şi câteva zile, marcate în calendar, când se dă dezlegare la peşte.

Interzis la carne

Postul Crăciunului nu trebuie privit ca o perioadă a interdicţiilor, pentru că în felul acesta ne va fi foarte greu să ne abţinem de la hrana de origine animală. Trebuie să ne gândim că este un prilej bun pentru a mânca sănătos, când putem să îi dăm organismului necesarul de glucide, lipide, proteine şi aminoacizi, pentru a deveni cât mai echilibrat. Unde mai pui că soia, cartofii sau orezul sunt mai ieftine decât carnea?

Greul este în bucătărie

Teoria, ca teoria, dar ce mâncăm? Aceasta va fi întrebarea care se va găsi pe buzele tuturor celor care

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 3 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 3 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 2 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 5 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 7 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 8 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°