"U" Cluj a învins FCM Târgu Mureş cu 3-1, după ce a fost condusă, la fel ca în jocul cu Astra
Sabău s-a întors aseară într-un loc în care ar fi trebuit să se simtă acasă.
A găsit un stadion nou, un gazon mai prost decât în 2000 şi un public care îl înjura. Cert este că Sabău nu mai e la inima clujenilor, dar rămâne un antrenor care inventează echipe. FCM a fost echipa mai bună în prima parte. Ilyes a ratat o ocazie cu care te întâlneşti rar (8), Nicu l-a pus la treabă pe Bornescu (20), în timp ce "U" a replicat doar prin reluarea pe lângă bară a lui Cristescu (22). Portarul clujenilor a avut pe conştiinţă golul lui Ilyes, "veteranul" marcând după o ieşire greşită a lui Bornescu (40).
Niculescu a arătat în partea a doua că are stofă de antrenor. A introdus un vârf masiv în faţă, pe Tony, iar jocul s-a schimbat imediat. Clujenii au fost mai rapizi şi mai incisivi în atac, iar Ghionea l-a "rupt" pe Cristea în careu. "Prinţul" a ratat penalty-ul, dar mingea a ajuns la Păcurar, care a marcat (48). Tony a ratat şansa de a marca (49), dar l-a lăsat pe Grozav singur cu Albuţ şi atacantul n-a iertat (53). Acelaşi Tony a închis meciul (88), provocându-i lui Sabău prima înfrângere în trei etape.
Galamaz s-a accidentat stupid aseară, după ce colegul său, Szukala, s-a lovit cu piciorul în faţă. Lovitura i-a provocat o hemoragie fundaşului, care a fost schimbat imediat
CLICK AICI pentru a urmări desfăşurarea LIVE TEXT a partidei
"U" Cluj a învins FCM Târgu Mureş cu 3-1, după ce a fost condusă, la fel ca în jocul cu Astra
Sabău s-a întors aseară într-un loc în care ar fi trebuit să se simtă acasă.
A găsit un stadion nou, un gazon mai prost decât în 2000 şi un public care îl înjura. Cert este că Sabău nu mai e la inima clujenilor, dar rămâne un antrenor care inventează echipe. FCM a fost echipa mai bună în prima pa