În nr. 452 al revistei, am publicat o notă în care demonstram destul de limpede că textul publicat de Carmen Andraş în volumul Bonnes et mauvaises mœurs dans la société roumaine conţine o serie de plagiate dintr-un articol mai vechi al meu, publicat în Romanian and British Historians on the Contemporary History of Romania. În nr. 454-455, dna Andraş încearcă să se explice într-un lung eseu, intitulat În loc de replică. De aceea, ţin să precizez trei lucruri: 1) Răspunsul dat de dna Andraş cititorilor dvs. diferă total de cel trimis mie prin e-mail. Acolo îşi asuma plagiatul: „Nu ştiu cum am compromis mai bine de 10 ani de muncă făcînd ceva de care nu aveam nevoie“, mi-a scris. „Regret şi, dacă e nevoie, trimit şi alte scrisori de scuze. Repet şi o voi recunoaşte ori de cîte ori e nevoie!“ În faţa publicului, însă, dna Andraş îşi ascunde regretele şi schimbă subiectul: insistă asupra aspectelor în legătură cu care am zis că nu protestez (asemănări bibliografice etc.) şi îşi etalează spectaculos cunoştintele – fie persoane, fie cărţi. Din păcate, împrejurările la care dna Andraş face referire nu infirmă cu nimic adevărul faptelor sale reprobabile. Putea foarte bine să fi făcut şapte călătorii de documentare, să fi scris şaizeci de note de subsol, să se fi întîlnit cu nu ştiu cîte personaje impozante din lumea literară britanică. Numai că nici una dintre aceste realizări nu poate anula realitatea că a preluat, totuşi, fraze din articolul meu şi le-a aşezat sub propria semnătură. 2) Prietenii mei români ştiu cît de neîntemeiată este insinuarea derutantă că m-aş fi „pornit“ împotriva dnei Andraş din cauză că nu accept ideea că „un român oarecare“ poate să publice ceva pe tema asta. Cei care nu mă cunosc pot să se convingă de neadevărul ei citind chiar notele de subsol din articolul meu din Romanian and British historians, unde citez în sens favorabil mai mulţi rom