Summit-ul de la Vilnius, de joi şi vineri, începe sub semnul refuzului de ultim moment al Ucrainei de a semna un acord cu Uniunea Europeana. Ucraina a parafat Acordul de Asociere în 2012, însă în urmă cu câteva zile a anunţat că nu va semna documentul.
Citeşte şi: Ucraina dă vina pe FMI pentru refuzul de a semna acordurile cu UE
Reprezentanţii UE au declarat că acordul este încă „pe masă”, însă aproape nimeni nu mai speră ca documentul să fie semnat la Vilnius. Premierul ucrainean Mikola Azarov a afirmat, miercuri, că procesul de negociere va continua, dar Ucraina aşteaptă condiţii mai bune pentru a-l semna, potrivit declaraţiei preşedintelui Viktor Ianukovici.
Citeşte şi: Băsescu, critici la adresa UE: Summitul de la Vilnius, un eşec
Anunţul Kievului a stârnit nemulţumire în rândul liderilor europeni, care au lăsat să se înţeleagă că la mijloc ar fi mâna Rusiei. Oficiali de la Bruxelles au denunţat presiunile Moscovei, iar cancelarul german Angela Merkel a afirmat ca "Războiul Rece s-a încheiat" şi că ideea potrivit căreia o apropiere de Europa înseamnă o îndepărtare de Rusia trebuie depăşită.
Potrivit cotidianului polonez Gazeta Wyborcza, Summitul Parteneriatului Estic trebuie să adopte o declaraţie care să avertizeze Rusia cu privire la ingerinţele în afacerile ţărilor vecine şi să le reamintească ţărilor din Europa de Est "să se reformeze şi să se apropie de Occident".
Citeşte şi: Poate juca România cu SUA şi China împotriva Rusiei?
Preşedintele Poloniei, ţară aflată, alaturi de Suedia, la originea Parteneriatului Estic, a criticat UE pentru modul în care a negociat cu Ucraina. Bronislaw Komorowski a declarat că "Bruxellesul a comis o eroare de judecată", focalizându-se pe cazul Iulia Timoşenko, în detrimentul "politicii de presiune şi de şantaj" exercitate asupra Kievului de Moscova.
Un alt motiv de critici la adresa