Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Lupu a ajuns din mină, pe scena operelor din Europa

Publicat in Adevarul, miercuri 26 mai 2010 ·

Clujeanul este un exeplu viu al zicalei „Niciodată nu e prea târziu”. După ani de zile petrecuţi în mină, Sorin Lupu a urcat ca solist pe scena marilor opere din Europa.

Îi era jenă să cânte, chiar dacă avea voce de tenor. Sorin Lupu nu visa în tinereţe că va ajunge să interpreteze roluri principale în arii celebre de operă, pe marile scene ale Europei. Pe atunci, era un simplu absolvent al Liceului de Transporturi, repartizat ca şi mecanic de locomotivă la o mină din Paroşeni, în Valea Jiului. Se întâmpla în 1988. Au urmat zece ani, cât a lucat în cadrul Regionalei CFR. De la minerit la operă a fost cale lungă pentru clujean, însă talentul şi perseverenţa l-au propulsat în faţă.

La îndrumările unchiului său artist, a urmat apoi Şcoala Populară de Artă. Atunci a avut ocazia să cânte prima dată în faţa unui public. Nu a uitat nici acum nodul uscat ce i s-a pus în gât şi moleşeala ce l-a cuprins dintr-o dată. De atunci, acelaşi lucru se întâmplă de fiecare dată când urcă pe scenă, în rolul Ducelui de Mantua sau al lui Alfredo Germont.

12 roluri principale

În 1999, Sorin Lupu a intrat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, în clasa profesorului Vasile Boldor. „El şi soţia mea sunt persoanele care m-au susţinut şi m-au ajutat să ajung unde sunt acum”, spune artistul. Încă din timpul facultăţii, solistul a avut roluri pe scena Operei Naţionale din Cluj, chiar înainte de absolvire. Solistul a urcat prima dată pe scenă în 2001. De atunci, a adunat 12 roluri principale în opere ca „Rigoletto”, „Carmen”, „Boema” sau „Traviata”. „Cred că m-a calificat nu neapărat talentul, cât perseverenţa de a urca pe ierarhia profesională. Trebuie să ai nervii tari să faci faţă”, spune artistul.

Rolul care l-a consacrat a fost cel al Ducelui de Mantua din „Rigoletto” a lui Giuseppe Verdi. „E foarte greu să te descurci pe scenă. Sunt atâtea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 57 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 47 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 46 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 53 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 4 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°