O săptămână întreagă am scanat litoralul românesc obsedată de următorii dipoli: ce citesc oamenii de pe plajă, respectiv cum se citesc în afara ei. Totul depinde de pattern-uri estivale.Singura frântură de frumos am găsit-o la un bătrânel care pentru un pumn de monede schiţa portrete ca un zeu, măsurând cu privirea străinii pe care îi făcea ai lui. Acolo, în marea de oameni mai curând, fiinţa cu penel căuta să scoată frumosul din ei.

Natura a devenit o desfătare. Prea puţină artă, prea mult pretext, deci scopuri modeste şi mijloace înalte. Toate, de dragul celor aparent infinite, generoase, nepieritoare.

O săptămână întreagă am scanat litoralul românesc obsedată de următorii dipoli: ce citesc oamenii de pe plajă, respectiv cum se citesc reciproc oamenii în afara ei.

Lucrurile sunt, de fapt, dependente de pattern-uri estivale. Jumătate dintre cei măsuraţi de mine cu privirea aveau o carte la purtător pe care o şi „consumau”. Isabel Allende, Paulo Coelho şi Pablo Neruda: numai eu i-am zărit de cel puţin trei-patru ori, la persoane diferite. Fireşte, nu socotesc şi miopia pe care o port cu mândrie, deci şansele scanning-ului cultural sunt, din start, compromise. Recunosc ca mi-am făcut cruce când am zărit la cineva un Sadoveanu, din colecţia Biblioteca pentru toţi, cu un parfum de anticariat tradiţional, cu pagini gălbui şi cotropite de litere până în margini. Retroactiv, încă mă întreb de ce mirarea mea a înflorit din prima, inoculând un soi de prejudecată, distanţată de epopeea „Literaturii pentru toţi”.

Ceea ce e mult mai important este cum se citesc oamenii dincolo de cărţi.

Ghiceşti, într-un fel, că cei care preferă un anumit tip de lectură în spaţiul liber detonează orice preferinţă livrească în scopul unei izolări nu într-atât intelectuală, cât spirituală. Omul singur, cu cartea lui, dincolo de faptul că e înconjurat de zeci