Fostul atacant al echipei din Ghencea crede că înfrângerea suferită de „militari” la Amsterdam poate fi anulată de o evoluţie excepţională în manşa-retur, ce va avea loc săptămâna viitoare, pe „Arena Naţională” Sursa: REUTERS
Steaua s-a întors cu coada între picioare de la Amsterdam, acolo unde, joi, a pierdut în faţa celor de la Ajax partida tur din „şaisprezecimile” Ligii Europa, scor 0-2.
Pe „Amsterdam ArenA, „militarii” au combinat momentele în care au jucat organizat cu cele în care au comis erori impardonabile.
„În retur, sunt convins că vom marca”
Batavii au profitat de două ori de naivităţile defensivei steliste, iar săptămâna viitoare, echipa lui Laurenţiu Reghecampf trebuie să recupereze handicapul. Tehnicianul „roş-albaştrilor” nu şi-a pierdut speranţa că oamenii săi mai pot da lovitura.
„Am făcut un meci destul de bun, păcat că n-am fost în stare să fructificăm una dintre fazele pe care ni le-am creat. În retur, sunt convins că vom marca. Dacă acest lucru se va produce în primele zece minute şi cu aportul fanilor, care va fi unul fenomenal, ca de obicei, este posibil să ne calificăm”, a spus Reghecampf.
„Meciul ăla a fost fabulos”
O singură dată în istoria sa, Steaua a reuşit să se califice după ce a pierdut, în deplasare, o partidă cu scorul de 2-0. În ediţia 2004-2005 a Cupei UEFA, tot în „şaisprezecimi”, echipa din Ghencea era învinsă cu 2-0 de Valencia. Partida de la Bucureşti a rămas în istorie, după ce „roş-albaştrii” au marcat de două ori, prin Andrei Cristea, au dus meciul la penalty-uri şi au câştigat, calificându-se în turul următor.
Fost atacant al Stelei, Laurenţiu Diniţă a fost titular în meciul cu „liliecii” şi a evoluat 85 de minute. Actualul tehnician crede că, săptămâna viitoare, „militarii” pot repeta isprava predecesorilor.
„La Amsterdam, echipa nu a arătat rău, dar a avut şi ghinion. Se poa