Curtea Supremă de Justiţie din Pakistan l-a acuzat pe Yousuf Raza Gilani de sfidarea Curţii, după ce acesta a refuzat să redeschidă un caz de corupţie deschis împotriva preşedintelui.
Primul ministru Yousuf Gilani, un aliat al preşedintelui Asif Ali Zardari, aflat în fruntea Partidului Popular pakistanez, trebuie să se prezinte la tribunal joi, informează BBC. Atunci el va trebuie să explice magistraţilor de ce n-a permis autorităţilor să continue cercetările în cazul împotriva şefului statului.
Dacă Curtea va decide să-l acuze de dispreţuire a puterii judecătoreşti, iar acesta va fi condamnat, Gilani riscă să-şi piardă locul în guvernul pakistanez, putând fi obligat să demisioneze. Ar putea chiar face şase luni de închisoare.
Preşedintele pakistanez este implicat într-un caz de spălare de bani, care a fost iniţiat în Elveţia. Zardari a fost condamnat în 2003, deşi nu s-a prezentat la proces. Preşedintele şi răposata lui soţie, fostul prim-ministru Benazir Bhutto, au făcut apel. În 2008, justiţia elveţiană a clasat acuzaţiile de spălare de bani, cu circumstanţe agravante, cazul fiind închis la cererea guvernului pakistantez.