Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Trădătorul” s-a răzbunat! Olăroiu şi-a îngenuncheat fosta echipă în Supercupa Emiratelor!

Publicat in Pro Sport, vineri 30 august 2013 ·

Echipa antrenată de Cosmin Olăroiu, Al Ahli, a câştigat în această seară la penalty-uri Supercupa Emiratelor Arabe Unite, scor 3-2, în faţa fostei sale formaţii, Al Ain.

*Olăroiu se află la primul trofeu pe banca lui Al Ahli, marea rivală a fostei sale echipe, Al Ain

*Mirel Rădoi a jucat 120 de minute şi a primit un galben pentru o intervenţie tare la Sanquor

Vara lui 2013 a fost una extrem de agitată în fotbalul din Emiratele Arabe Unite. Iar acest lucru s-a datorat în mare măsură lui Cosmin Olăroiu, antrenorul care o condusese pe Al Ain către două titluri în ultimele două sezoane. Însă românul de 44 de ani nu a putut spune nu ofertei venite de la marea rivală a lui Al Ain, Al Ahli, care i-a oferit un salariu de patru milioane de euro. Mutarea a fost dezaprobată de fanii lui Al Ain, care l-au criticat dur pe Oli, numindu-l chiar ”trădător”. Şi care abia au aşteptat Supercupa Emiratelor Arabe Unite, care a avut loc în această seară, chiar între cele două echipe. Suporterii ”alb-violeţilor” sperau la o răzbunare în faţa fostului antrenor, mai ales că vedeta Asamoah Gyan îşi revenise după o accidentare, iar golgheterul lui Oli, brazilianul Grafite, era suspendat.

Însă fanii lui Al Ain au sperat în van. Cu o echipă mai bine închegată, care a făcut tranziţia uşor la sistemul 4-2-3-1 al lui Olăroiu, Al Ahli a reuşit să se impună şi să câştige primul trofeu sub bagheta antrenorului român. Chiar şi cu Michel Bastos, Rădoi sau Gyan în echipă, modulul ciudat impus de tehnicianul uruguayan Jorge Fosatti - un 3-2-3-1-1 - nu i-a ajutat pe cei de la Al Ain. Chiar dacă a fost trupa mai periculoasă, fosta echipă a lui Olăroiu nu a putut profita, în ciuda faptului că Majed Hassan a fost eliminat, iar Gyan a avut o bară incredibilă! Iar câştigătoarea trofeului s-a decis la penalty-uri, acolo unde jucătorii lui Al Ahli au fost mai

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 2 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 3 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 7 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 13 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°