La o săptămână de la creşterea agresivă, cu aproape 6,5% într-o singură şedinţă, titlurile celor cinci Societăţi de Investiţii Financiare (SIF) au resimţit, ieri, cea mai importantă La o săptămână de la creşterea agresivă, cu aproape 6,5% într-o singură şedinţă, titlurile celor cinci Societăţi de Investiţii Financiare (SIF) au resimţit, ieri, cea mai importantă cădere, cu peste trei puncte procentuale. Corecţia înregistrată în sectorul financiar şi-a pus amprenta asupra întregii pieţe, titlurile companiilor listate coborând cu 0,80%, iar indicele BET depreciindu-se cu 0,68%. "Atuurile care au stat la baza maximelor istorice, atinse de titlurile SIF în urmă cu două săptămâni, nu mai sunt de aceeaşi actualitate, fapt care a determinat o reacţie mai slabă la cumpărare pe aceste acţiuni", explică Alin Brendea, directorul de tranzacţionare al Prime Transaction. şi valoarea de tranzacţionare s-a diminuat faţă de şedinţa precedentă, ajungând, ieri, la 48,2 milioane de lei. Cea mai mare scădere, cu 3,55%, a fost resimţită de acţiunile SIF Moldova (SIF 2), al căror ultim preţ de tranzacţionare a fost de 2,9900 lei/titlu, minimum atins pe parcursul sesiunii. şi titlurile SIF Transilvania (SIF 3) au pierdut peste trei puncte procentuale, ajungând la cursul de 2,9100 lei/acţiune. Acţiunile SIF Oltenia (SIF 5) s-au depreciat cu 2,86%, cele ale SIF Muntenia (SIF 4) cu 2,65%, iar titlurile SIF Banat Crişana (SIF 1) au coborât cu 2,76%. SIF Oltenia s-a impus ca valoare tranzacţionată, cu un rulaj de 11,4 milioane de lei. Tot ieri, SIF Muntenia a anunţat achiziţionarea unor titluri de participare emise de Fondul deschis de investiţii Active Dinamic, în valoare totală de 3 milioane de lei. Scăderile pe titlurile SIF s-au resimţit şi în evoluţia celorlalţi emitenţi. "În momentul în care deprecierile pe SIF-uri depăşesc 2%-3%, acestea se reflectă în toată piaţa", spune Brendea. Astf