Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dana Rogoz, "maestră" în vopsit ouă

Publicat in Adevarul, vineri 6 aprilie 2007 ·

În ultimii ani, vedeta de "La bloc", Dana Rogoz, a căpătat experienţă în ceea ce priveşte încondeiatul ouălor. Este singurul lucru pe care-l poate face în gospodărie cu ocazia Învierii.

În ultimii ani, vedeta de "La bloc", Dana Rogoz, a căpătat experienţă în ceea ce priveşte încondeiatul ouălor. Este singurul lucru pe care-l poate face în gospodărie cu ocazia Învierii. De pască sau cozonaci se ocupă mama ei. Însă anul acesta, de Paşte, Dana va şi dansa, la PRO TV, în ediţia specială a "Dansez pentru tine".

"Eu voi vopsi ouăle de Paşte şi mă voi strădui să le decorez pe unele cât mai haios, că am căpătat ceva experienţă în ultimii ani.

Şi cel mai bine îmi ies ouăle cu fundiţă. Dar la cozonac sau pască nu mă bag. Am încercat o dată să fac un cozonac şi, când s-a răcit, era bun de spart capul cuiva", povesteşte Dana, care abia aşteaptă să câştige iar concursul "cel mai rezistent ou de Paşte", o adevărată tradiţie deja în familia ei. "De fiecare dată, de Paşte, port ceva nou pe mine, pentru că aşa m-a învăţat mama, de când eram mică. Cică aduce noroc". Anul acesta, vedeta va dansa la PRO TV într-o ediţie specială a "Dansez pentru tine", ce va fi transmisă duminică de la 20.30 Tot de Paşte, Dana se bucură când primeşte noi şerveţele pentru colecţia ei, care se îmbogăţeşte mereu cu ocazia diverselor sărbători. Până acum vedeta a adunat sute de şerveţele, cele mai vechi fiind din 1970, primite de bunica ei.

La şedinţa foto realizată, Dana şi-a adus aminte cum e să ai iepure. "Am avut şi eu unul, îl chema Boghy, l-am primit cadou de la un admirator. A murit la trei ani. Am suferit atât de tare, încât am zis că nu-mi mai iau niciodată. Iepurii nu scot nici un sunet, nu miaună, nu latră, deci n-ai cum să-ţi dai seama dacă îi doare ceva sau dacă nu se simt bine. Şi al meu a murit subit, fără să ştiu ce a avut de fapt. A plâns toată familia după el", î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 47 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum o ora
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 36 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 38 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 26 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum o ora
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti către Transnistria

Adevarul acum 22 minute
Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti în regiunea separatistă Transnistria, după ce acordul referitor la tranzitul acestor gaze prin Ucraina va expira în acest an, a declarat marţi ministrul Energiei, Victor Parlicov, transmite

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°