La început de februarie, nimeni nu pare să-şi amintească de ziua „dramaturgului naţional“, deşi „ne bălăcim în cruntele lui adevăruri“, cum spune Dan C. Mihăilescu. Ziua de 15 ianuarie a intrat în conştiinţa publică şi, an de an, autorităţile, personalităţile publice şi „condeiele“ îşi amin-tesc automat de Mihai Eminescu. Data de 30 ianuarie sau 1 februarie, ziua de naştere a lui Ion Luca Caragiale, nu pare să stârnească niciun interes.
15 ianuarie a devenit Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită anul acesta prin câteva manifestări festiviste. În schimb, ziua dedicată clasicului care a ales să-şi trăiască ultimii ani la Berlin rămâne una oarecare, fără să fie marcată în niciun fel de „jucătorii" din sfera culturii.Contactat de „Adevărul literar şi artistic", Radu Enache, consilierul lui Kelemen Hunor, ministrul Culturii, a declarat: „În acest moment, ministerul nu contribuie financiar la niciun eveniment legat de Caragiale. Ministerul este un organ administrativ şi nu are atribuţia de a organiza evenimente de acest gen decât atunci când există o prevedere legală, ca în cazul Zilei Culturii Naţionale". Potrivit oficialului, „iniţiativa trebuie să vină din partea instituţiilor de cultură subordonate ministerului". Or, nu au existat proiecte legate de sărbătorirea lui I.L. Caragiale, a adăugat Radu Enache.
Cauzele unei stări de fapt
În viziunea criticului literar Dan C. Mihăilescu, această situaţie adevereşte formula lui Laurenţiu Ulici „trăim în Caragiale, visând la Eminescu", precum şi definiţia lui Radu Cosaşu, potrivit căruia „fiinţa noastră e caragialo-eminesciană". Apelând la un element de psihologie a poporului român, criticul explică: „La români, închipuirea, fantasmele şi «visul de luceferi» bat de departe realitatea «fără moral şi fără prinţipuri». Mesagerului aducător de veşti proaste i se taie invariabil capul. Cum să-l venerezi pe Caragiale