Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florescu se antrenează prin parcuri

Publicat in Adevarul, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Preferatul lui Răzvan Lucescu la echipa naţională refuză să se întoarcă la Alania şi se pregăteşte singur la Cluj. George Florescu (27 de ani), jucătorul contestat de toată lumea, dar apreciat de selecţionerul Răzvan Lucescu, a ajuns în situaţia de a se pregăti de unul singur prin parcurile din Cluj.

Internaţionalul român care are nouă selecţii la prima reprezentativă, toate în mandatul lui Răzvan Lucescu, a rămas de căruţă după ce conducerea Alaniei Vladikavkaz a decis să-l pună pe liber, deoarece avea prea mulţi străini în lot. S-a întâmplat la începutul lunii martie, iar de atunci Florescu a tot încercat să se transfere la alt club, mai ales că avea la mână o hârtie cu ajutorul căreia putea pleca oricând.

Geo Flores, cum e alintat mijlocaşul preferat al lui Răzvan Lucescu, a fost la un pas de a semna cu o echipa din Ucraina, mutare nerealizată din cauza unor probleme financiare. Supărat de eşecul transferului, Florescu a refuzat să se mai antreneze cu preparatorul fizic pus la dispoziţie de Alania. Mai mult decât atât, a părăsit Rusia şi s-a întors la Cluj, aşteptând meciul decisiv cu Bosnia, din iunie, în timp ce se pregăteşte de unul singur, alergând prin parcuri.

„Ruşii i-au pus la dispoziţie un preparator fizic, dar George nu mai vrea să joace în liga a doua şi a ales această variantă. Lucrăm intens în aceste zile şi sper să-i găsim o echipă pe măsura valorii sale", a spus agentul jucătorului, Tiberiu Petriş, încercând să acrediteze ideea că Florescu s-a săturat de ruşi, şi nu invers. Acesta mai susţine că oficialii echipei din spaţiul ex-sovietic îi plătesc în continuare salariul fotbalistului, deşi, practic, nu se folosesc deloc de serviciile lui, ba chiar l-au scos şi de pe site-ul oficial al clubului.

A avut ofertă de la Lokomotiv Moscova

Pentru Florescu, anul 2011 a fost numai cu ghinioane. În ianuarie,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 26 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°