Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima lună de Lodgy în Franţa: monovolumul Dacia a intrat pe poziţia a treia, sub modelele Peugeot, dar peste VW Touran

Publicat in Ziarul Financiar, luni 4 iunie 2012 ·

Acum noua uzină Dacia se află la câţiva kilometri de coasta Spaniei şi la mai puţin de 2.000 de kilometri de Franţa, în timp ce distanţa faţă de România este de circa 4.000 de kilometri.

Aproape 1.800 de automobile Lodgy au fost înmatriculate deja luna trecută pe piaţa franceză, volum ce a clasat automobilul de familie direct pe locul 93 în topul celor mai bine vândute maşini la nivelul primelor cinci luni ale acestui an, potrivit statisticilor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).

Atât în Spania, cât şi în Franţa, înmatriculările Dacia au înregistrat creşteri notabile odată cu lansarea noului model. În Franţa, principala piaţă a Dacia, înmatriculările de autoturisme ale con­structorului autohton au punctat un avans de 5,3% la nivelul lunii mai, la un volum de puţin peste 6.800 de maşini.

La nivelul primelor cinci luni, înmatriculările de autoturisme Dacia pe piaţa franceză au scăzut cu 23% faţă de perioada similară a anului trecut, la 31.500 de maşini, declinul fiind însă micşorat faţă de primele patru luni ale anului, când era de 28,5%.

În Spania Dacia a crescut luna trecută cu 27%, la aproape 1.700 de autoturisme, dintre care 235 de unităţi au reprezentat monovolumul Lodgy. La nivelul primelor cinci luni creşterea a fost de 19%, la 5.800 de unităţi.

Cel mai bine vândut monovolum pe piaţa franceză este Peugeot 3008, din care au fost livrate luna trecută puţin peste 3.600 de unităţi.

Modelul Dacia cu cele mai multe înmatriculări în Franţa a fost şi în luna mai SUV-ul Duster produs la Mioveni, cu 2.840 de unităţi, păstrându-şi locul 12 în topul celor mai bine vândute maşini pe piaţa franceză în acest an.

Pe locul secund în topul celor mai bine vândute maşini de familie în Franţa se află Peugeot 5008, cu 2.100 de maşini înmatriculate luna trecută.

Volksw

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 48 minute
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Marcel Ciolacu a fost primit de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu este primit, ţmarţi, la ora transmiterii ştirii, la în Curtea Palatului Prezidenţial din Ankara, de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan. De la ora 17.00, cei doi oficiali vor participa la ceremonia de semnar

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum o ora
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 56 minute
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii

News.ro acum 56 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Klaus Iohannnis va avea discuţii

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 2 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Victor Angelescu confirmă: „Contractul lui Daniel Niculae la Rapid nu va mai fi prelungit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Acționarul minoritar al Rapidului, Victor Angelescu, a anunțat încetarea colaborării cu președintele clubului, Daniel Niculae, implicat în dosarul materialelor pirotehnice introduse în stadion. Victor Angelescu, acționar Rapid

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 6 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°