Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STEAUA -PETROLUL. Doar 6.000 de suporteri petrolişti vine la Bucureşti pentru Supercupa României

Publicat in Gandul, miercuri 10 iulie 2013 · ·

Aproximativ 6.000 de suporteri a echipei Petrolul Ploieşti vor asista, miercuri seară, pe Arena Naţională, la meciul cu Steaua Bucureşti, mai puţin de jumătate dintre biletele rezervate fanilor echipei ploieştene fiind vândute până în ziua partidei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploieşti, aproximativ 6.000 de suporteri ai echipei Petrolul Ploieşti vor asista miercuri seară la partida dintre echipa antrenată de Cosmin Contra şi Steaua, contând pentru Supercupa României. Numărul fanilor echipei Petrolul care vor asista la meciul care se va disputa pe Arena Naţională este de mai puţin de jumătate din numărul biletelor rezervate suporterilor petrolişti, în condiţiile în care pentru aceştia au fost scoase la vânzare 15.000 de tichete. Prefectul judeţului Prahova, Marius Sersea, a declarat că miercuri după amiază încă se mai găsesc bilete pentru acest meci.

Conform jandarmilor, fanii Petrolului se vor deplasa la Bucureşti cu autocare, microbuze, dar şi cu o garnitură feroviară special închiriată pentru ei. Astfel, aproximativ 1.000 de suporteri vor pleca, la ora 17.00, din Gara de Sud din Ploieşti, cu un tren care va parcurge traseul Ploieşti Sud - Chitila - Băneasa - Pantelimon - Gara Obor şi retur.

Alte câteva mii de suporteri vor ajunge în Capitală cu autocare şi microbuze aceştia, urmând a fi direcţionaţi spre intrarea pe Arena Naţională pe traseul DN 1 - Bulevardul Aerogării - bulevardul Barbu Văcărescu - Şoseaua Ştefan cel Mare - Şoseaua Mihai Bravu - Strada Vatra Luminoasă.

Conform datelor făcute publice de Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploieşti, traficul rutier va fi restricţionat, în ziua jocului, începând de la ora 14.00, pe Bulevardul Pierre de Coubertin, între strada Vatra Luminoasă şi intrarea în complexul sportiv, cu excepţia mijloacelor de transpor

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum o ora
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 7 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum 53 minute
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

BEC Tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine pe buletinele de vot are loc luni

Ziua Constanta acum 44 minute
Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, alianţelor electorale, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor ap

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum o ora
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 59 minute
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 5 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 5 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°