Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"La sfarsitul si inceputul unui drum..."

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 18 decembrie 2000 ·

Stam si numaram pe ultima suta de metri a anului 2000. Cel supranumit in toate felurile. Anul Apocalipsei, ultimul an al mileniului, anul celor mai mari minuni etc... etc... etc.

De fapt, suntem pe ultimii 14 metri, daca asociem zilele care au ramas cu metri, doar din cauza sabloanelor de care nu mai scapam, lingvistic vorbind.

Pentru ca nimic deosebit nu se mai poate intampla in aceste zile, nici chiar inspaimantatoarea Apocalipsa, putem sa tragem si noi o linie si sa socotim. Ce-a fost anul 2000 pentru noi, sau, hai sa spunem, pentru cultura, daca tot suntem in coloana unei astfel de pagini.

Totul a inceput chiar de la... inceput, adica din ianuarie, cand a debutat Anul Eminescu, declarat an international, pentru care s-au alocat sute de miliarde lei si in numele caruia s-au petrecut atat de multe. Intr-un anume fel, "Eminescu a fost privatizat", dupa cum se exprima un prieten scriitor. Toata lumea a venit cu proiecte, s-au publicat sute de carti, s-au reeditat editii, albume... de toate. Si multi au castigat de aici, deoarece, pe langa cheltuielile reale, s-au "tras" comisioane, au functionat tipografii, edituri, librarii, targuri de carte. S-au organizat spectacole, festivaluri, expozitii... Eminescu a dat de mancare unei armate intregi de scriitori, artisti, functionari dar, din pacate, si aici nu e vina lui Eminescu, pe fondul dezgustului social fata de situatia economica, oamenii nu au reactionat la nivelul asteptat. Dar parca e mai bine ca banii s-au cheltuit asa, chiar daca sunt si unii care s-au imbogatit, decat sa se duca in privatizare, subventii si, implicit, in buzunarul unor tepari de meserie care stiu sa traga tunul si din piatra seaca.

Aceasta a fost cu Eminescu, marfa buna, produsa cu sau fara desfacere.

In rest, anul acesta, mediul cultural a functionat aproape la fel ca in ultimii ani si, desigur, un pic mai p

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 2 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum 2 ore
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum 2 ore
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 3 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 2 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Transgaz anunţă că ANRE a aprobat un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei pentru perioada 1 octombrie 2024 - 30 septembrie 2025

News.ro acum 2 ore
Transportatorul national de gaze Transgaz SA anunţă că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat un venit reglementat de 2,07 miliarde lei şi un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei, aferente anului de regle

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum o ora
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Irina Begu, eliminată în turul trei la Roland Garros 2024

HotNews acum 24 minute
La fel ca anul trecut, Irina Begu s-a oprit în turul trei la Roland Garros, sportiva noastră fiind învinsă de Varvara Gracheva (ocupantă a locului 88 în clasamentul mondial). Irina BeguFoto: Jean Catuffe/Dppi / Zuma Press / Profimedia Irina Begu, în

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 2 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°