La CM de atletism de la Daegu, care va începe mâine, atenţia va fi polarizată şi de doborârea recordurilor mondiale. Cel mai rapid om din lume, Usain Bolt, s-a jucat cu timpul aşa cum a vrut în ultimii trei ani. Există însă o serie de recorduri de neatins, stabilite în urmă cu un sfert de veac, care tronează şi astăzi în arhivele atletismului. O serie de performanţe validate, chiar dacă asupra lor planează suspiciunea că nu ar fi tocmai curate.

Astăzi nu mai este destul doar să câştigi, trebuie ca victoria să fie cât mai categorică şi să aibă alipit lângă performanţă celebrul "WR" (record mondial). O ţintă care, în timp, a devenit un mod de viaţă. Lupta cu propriile limite, în care corpul uman nu este decât un mecanism antrenat să ajungă cât mai sus, cât mai repede şi cât mai bine, a răbufnit în atletismul modern în anii 80. Este era în care au fost scrise cele mai multe recorduri, în care baremurile au căzut unul după altul, intangibilitatea performanţelor fiind menţinută şi astăzi. Nu există limite, nici sfârşit, totul desfăşurându-se între startul şi finişul unei curse ce poate da naştere la noi eroi, precum Jesse Owens sau Bob Beamon.

Între campioni şi monştri

Erau doar primii performeri dintr-un bloc compact ce venea în anii 80, o mână de sportivi ce aveau să scrie, în perioada comunistă, o istorie cu nuanţe politice. Lupta pentru supremaţie între marile puteri comuniste şi-a găsit un teren perfect în sport. Duelul de la distanţă dintre URSS şi Germania de Est devenea extrem de apropiat şi de direct pe pista de atletism. Şcoala rusească stăpânea perfect pedagogia de a face performanţă, iar restul imperiului oferea materia primă, corpul. În laboratoarele de la Leipzig, est-germanii scoteau campioni pe bandă rulantă, dar şi monştri. Era o iluzie frumoasă prin care omul se transformase într-o maşină de sport, iar anul 1984 dădea startul unei noi