Normele, reglementările şi ghidurile de practică medicală au menirea să-i ajute pe profesionişti în activitatea lor curentă. Pentru ca ele să îşi atingă scopul principal, îmbunătăţirea stării bolnavului, conţinutul lor trebuie să fie la un înalt nivel ştiinţific. Dar dacă unele dintre acestea sunt greşit redactate în fond şi formă şi dacă în acest fel ele distorsionează decizia medicală şi aduc atingere bolnavului, familiei şi societăţii? Dacă expun medicul la comiterea de erori sau culpe? Ce se poate întâmpla în astfel de situaţii? Cine răspunde? Ce trebuie să facă medicul, să aplice actul normativ întocmai, chiar dacă el contravine ştiinţei, conştiinţei şi normelor sale etice? Să se opună făţiş? Să critice argumentat şi decent? Răspunsul la această dilemă este o problemă de caracter al fiecărui medic. La nivelul corpului profesional, s-ar impune o poziţie comună în astfel de situaţii. La 30 mai 2013, imediat după intens mediatizatul scandal de corupţie de la comisia de handicap de la Ploieşti, a fost publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 313, Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii nr. 692 din 23 mai 2013 şi Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nr. 982 din 23 mai 2013, intitulat: Ordin privind modificarea cap.1 din anexa la Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap. Ordinul conţine un lung şir de confuzii şi de erori ce nu pot fi trecute cu vederea. Consider că cea mai potrivită măsură pentru o critică argumentată este citarea din textul respectivului ordin, urmată de comentarii şi de citări bibliografice. Textul ordinului va fi parcurs în ordinea în care apar subiectele controversate, care vor fi citate între ghilimele.

Semiolo