Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biografii comentate (XV), Angela Davis, o activistă americană valorificată de URSS/ de Călin Hentea

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 5 iunie 2013 ·

Repere biografice. Născută într-o familie de intelectuali de culoare dintr-un cartier marcat de conflicte rasiale specifice oraşelor din sudul Statelor Unite, Angela Davis a beneficiat de şansa unei solide formaţii universitare umaniste, dar a cunoscut de timpuriu atât persecuţiile rasiale, cât şi cele politice datorită ideilor sale revoluţionare. A fost atrasă spre comunism prin intermediul filozofului Herbert Marcuse (1898-1979), pe care l-a cunoscut în timpul unei manifestaţii din timpul Crizei rachetelor din Cuba, devenind membră a Partidului Comunist American în 1968. După ce a fost candidata Partidului Comunist American pentru postul de vicepreşedinte al SUA, Angela Davis a părăsit partidul, dar a rămas o activistă a Mişcării pentru Drepturi Civile şi împotriva persecuţiilor rasiale şi politice, declarându-se doar o socialistă democrată. În august 1970 Angela Davis a fost acuzată de complicitate la răpirea şi asasinarea judecătorului californian Harold Haley, devenind timp de două luni una din cele mai căutate persoane de către FBI pe teritoriul SUA; arestată, Davis a fost declarată nevinovată şi eliberată în 1972 de către un juriu format doar din albi. Pe fondul popularităţii obţinute ca urmare a mişcării internaţionale create pentru eliberarea sa, Angela Davis a fondat Alianţa Naţională Împotriva Represiunii Politice şi Rasiale. În 1997, Angela Davis s-a declarat lesbiană în revista Out. Angela Davis a conferenţiat la Universităţile din San Francisco, Stanford, Syracuse, Howard, precum şi la evenimente politice semnificative precum Martin Luther King Commemorative Celebration desfăşurat în ianuarie 2009 la universitatea din Louisiana. A fost lector de filozofie şi a ajuns profesor în cadrul departamentului de istorie a conştiinţelor de la universitatea din San Francisco.

Contribuţii. Angela Davis şi-a exprimat public convingerile radicale, criticâ

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum o ora
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Mesaje și urări de Sfinții Constantin și Elena. Exemple de „La mulți ani” și felicitări

HotNews acum 52 minute
Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc, pe 21 mai, ziua de nume, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi Sfinți creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi d

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 2 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 8 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Franța și-a anunțat susținerea pentru Curtea Penală Internațională, care a emis mandate de arestare pentru Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 14 minute
Franţa „susţine Curtea Penală Internaţională” și sprinjină și independența acesteia, a anunțat ministerul francez pentru Europa și afaceri externe, marți, 21 mai. Procurorul șef al CPI a cerut mandate de arestare împotriva unor lideri israelieni, în

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 9 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 7 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Bistriţa: Bărbat găsit mort într-un autoturism parcat în apropierea unui imobil/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 52 de ani din Bistriţa a fost găsit mort, luni, într-un autoturism parcat în apropierea unui imobil dn municipiu. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele şi împrejurările în care a avut loc decesul.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 10 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°