Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzău: Bătaie de joc cu repetiţie. Zăpada a dat din nou peste cap traficul din oraş

Publicat in Adevarul, luni 4 ianuarie 2010 ·

Zăpada ne-a luat din nou prin surprindere. Nervii şoferilor care au circulat aseară dar şi în această dimineaţă în municipiul Buzău au fost din nou puşi la încercare după doar câteva ore de ninsoare. Şi asta pentru că nimeni nu s-a sinchisit să îndepărteze omătul de pe carosabil sau să răspândească material antiderapant.

Gheaţă, zăpadă, circulaţie cu 20 de kilometri la oră, derapări, claxoane şi nervi întinşi la maxim. Asta este atmosfera în oraş chiar dacă nu a nins decât cîteva ore iar zăpada nu a fost în cantitate mare. Nici urmă de nisip sau soluţie care să înmoaie ghata de pe carosabil.

Totuşi, reprezentanţii firmei de salubrizare care ar fi trebuit să intervină susţin că au scos în stradă maşinile cu antiderapant încă de la primii fulgi de nea.

"Am intervenit de aseară cu cinci maşini. Trei au împrăştiat clorură de calciu şi două au fost cu nisip, după care am intrat cu plugurile. S-a acţionat permanent numai că a nins tot timpul, nu s-a circulat şi de aceea materialul antiderapant nu s-a antrenat", ne-a declarat Liviu Mocanu, directorul RER Ecologic Service Buzău.

Şoferii care au circulat însă aseară şi în această dimineaţă îl contrazic.

„Este bătaie de joc. Pur şi simplu ne tratează ca pe proşti. Cum este posibil să nu iasă nicio maşină, nici nisip, nimic. Am plecat cu maşina din faţa blocului şi până în centru m-am învârtit cu maşina de două ori. Nu sunt şofer de ieri de azi dar pe stradă era oglindă. Era gheţă şi zăpadă în tot oraşul. Să nu îmi spună mie cineva că a dat cu antiderapant că nu îl cred. Şi prima oară când a nins tot aşa s-a întâmplat", ne-a declarat Marian Stroe, un şofer nervos din Buzău.

Şi în judeţ sunt probleme. De când a început să ningă au avut loc trei accidente soldate cu patru răniţi.

"Pe drumurile din judeţ şi pe străzile din municipiu se circulă în condiţii de iarnă. Carosabilul este acop

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 9 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 7 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 8 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 9 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 7 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

Spania, Norvegia şi Irlanda intenţionează să recunoască în mod oficial statul Palestina

BusinessMagazin acum 13 ore
Spania, Norvegia şi Irlanda au anunţat că intenţionează să recunoască în mod oficial statul Palestina. Gestul ar putea sprijini cauza palestiniană la nivel mondial, dar care va tensiona relaţiile cu Israelul, relatează CNN.

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 8 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Gabriela Firea: „Echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București / Voi milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie”

G4Media acum 9 ore
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, spune că echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București și că va milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie. „C

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°