Anuntul privind stergerea datoriei Irakului fata de Romania (cifrata la 2,7 miliarde dolari plus dobanzile aferente) a venit ca din senin, la jumatatea lunii august. Desi nu face parte din Clubul de la Paris, ai carui membri au decis in unanimitate stergerea a 80% din datoriile Irakului, Romania a luat si ea aceasta decizie, la jumatatea lunii august.
De ce? Motivele si modul in care s-au purtat negocierile sint necunoscute.
Singurul lucru cert in acest moment este participarea Rompetrol Well Services la o licitatie importanta in Irak, precum si cumpararea de catre Irak a 100 de tractoare de la UT Brasov, dezvaluita de ambasadorul irakian la Bucuresti.
Irakul, deschis pentru romani dupa stergerea datoriei
Si reprezentantii Guvernului, si Dragos Neacsu, secretar de stat in Ministerul Finantelor si negociatorul roman al acordului, au refuzat sa raspunda intrebarilor Hotnews.ro pe aceasta tema.
Ionut Popescu, ministrul Finantelor la acea data, ne-a declarat ca nu stie nimic despre acel acord, sustinind ca Dragos Neacsu e singurul care poate vorbi despre avantajele obtinute de Romania.
O idee despre aceste avantaje ne-a dat-o ambasadorul Irakului la Bucuresti, Excelenta sa Adel Murad, care a declarat pentru Rompres ca "Romania este primul stat din afara Clubului de la Paris, care a luat decizia importanta de a anula 80 la suta din datoriile Irakului, iar aceasta decizie nu face decat sa impulsioneze autoritatile de la Bagdad catre o mai larga deschidere catre Romania".
Rompetrol, cu un picior in nordul Irakului
Rompetrol Well Services (fosta Petros SA), o firma din grupul Rompetrol, este foarte aproape de a deveni subcontractor al unui firme turco-americane pe un camp petrolifer din Kurdistanul irakian. Rezultatul licitatiei va fi cunoscut la sfarsitul lunii septembrie a.c.