Numit „torţa vie a Revoluţiei române", Liviu Corneliu Babeş şi-a dat foc şi a murit pe Pârtia Bradu, din Poiana Braşov, în 2 martie 1989. A lăsat în urmă o pancartă în care cerea, disperat, încetarea crimelor din oraşul său: „Stop Mörder! Braşov = Auschwitz".

Mesajul a venit la doi ani de la înăbuşirea revoltei muncitorilor din 1987, când la Braşov au fost torturaţi zeci de oameni. Ecoul gestului său a fost auzit, la acea vreme, de Europa de dincolo de Cortina de Fier. Evenimentul a fost făcut public în presa străină cu ajutorul a doi turişti scoţieni, care se aflau în acel moment pe pârtie. Douglas Wallace, din Renfrewshire, şi George Melvin, din Edinburgh, au relatat întâmplarea unei agenţii de ştiri, aceasta fiind preluată mai departe de marile publicaţii. În aprilie 1989, ziarul „The Free Romanian", condus de Ion Raţiu, publica povestea tragicului eveniment.

În România, Securitatea a acoperit rapid eroismul lui Liviu Babeş. Sinuciderea lui Liviu Babeş a fost cunoscută doar de către românii care ascultau „Europa Liberă". Postul de radio a transmis ştirea la 12 ore de la tragedie, sub forma unui zvon. „Se pare că în ziua de 2 martie, la Braşov, un cetăţean român şi-a dat foc în semn de protest faţă de atrocităţile săvârşite de regimul Ceauşescu. Nu cunoaştem amănunte, dar ne vom interesa şi vom reveni". În tăcerea impusă de Securitate, jurnaliştii nu au mai putut afla nimic.

Comparat cu Jan Palach, studentul care şi-a dat foc în Piaţa Venceslas din Praga pentru a prostesta faţă de invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice, Liviu Babeş a arătat, cu preţul vieţii, adevărata faţă a regimului comunist.

Familia sa a fost stigmatizată

Presiunea exercitată de securişti asupra familiei a îndepărtat toţi prietenii lui Babeş, care se temeau să nu fie chiar ei obiectul unor viitoare anchete. „Nimeni nu mai voia să vorbească