Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eurovision, perla TVR

Publicat in Adevarul, luni 28 mai 2012 ·

Finala Eurovision este unul dintre puţinele programe care duc Televiziunea Română în topul audienţelor.

Programele postului public nu se mai pot compara de mult, în materie de audienţă, cu cele ale canalelor private. Totuşi, TVR mai are câteva momente de strălucire, datorită etapelor finale ale competiţiilor precum Liga Campionilor sau Eurovision.

Sâmbăta trecută, cei mai mulţi dintre românii care s-au uitat la televizor au stat cu ochii pe finala Eurovision, transmisă în direct de la Baku, Azerbaidjan. În intervalul orar 22.00 - 1.24, peste 1,6 milioane de români au urmărit, în medie, ultima etapă a concursului. TVR a fost lider pe toate categoriile de public, cu o medie de 1,1 milioane de telespectatori din mediul urban şi de 546.000 de privitori din categoria de public comercial. În categoria publicului comercial, pândit de plasatorii de publicitate, intră adulţii din mediul urban, cu vârste între 18 şi 49 de ani.

Totuşi, interesul românilor faţă de Eurovision a scăzut semnificativ în ultimii 10 ani. La nivel naţional, finala din 2002 a avut aproape 3,2 milioane de telespectatori, de două ori mai mult decât finala din 2012. Postul public a reuşit însă să crească sensibil interesul publicului comercial. Astfel, dacă în ultimii 10 ani finala Eurovision a avut o medie 447.000 de telespectatori din rândul publicului comercial, pe minut, ediţia din acest an a strâns, în medie, 546.000 de oameni.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 39 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 41 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum 2 ore
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 56 minute
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

9°/24°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°